- Cum a fost anul 2009 pentru R. Moldova în relaţiile sale cu partenerii occidentali, vecinii şi Federaţia Rusă?

- Concluzia generală este că a fost un an dificil. În primul rând, pentru că evenimentele interne, în particular campania electorală, a afectat negativ evoluţia politicii noastre externe în special în prima jumătate a anului 2009. Din cauza instabilităţii politice relaţiile R. Moldova cu UE au fost practic pe punctul de a fi îngheţate. De exemplu, negocierile asupra Acordului de asociere cu UE au fost amânate în permanenţă de către oficialii europeni, până la clarificarea situaţiei. Or, această clarificare a venit abia în urma alegerilor anticipate din 29 iulie, atunci când partidele democratice au câştigat puterea şi au format o alianţă de guvernământ. Numai după aceste evenimente UE şi-a revăzut atitudinea faţă de ţara noastră, nu fără temei, pentru că alegerile din iulie au adus la putere o nouă generaţie de politicieni, care au drept obiectiv şi ambiţie să apropie R. Moldova cât mai mult posibil de UE.

În relaţiile cu vecinii, de asemenea, putem vorbi de două etape diferite. Prima, cea de până la 29 iulie, a fost una încordată. Relaţiile R. Moldova cu România şi Ucraina au trecut, practic, prin cele mai dificile perioade din istoria ţării noastre. Foarte multe probleme bilaterale au fost suspendate, iar acumularea lor a afectat calitatea relaţiilor cu aceste două state extrem de importante pentru noi atât din punct de vedere economic, cât şi politic.

După alegerile din 29 iulie, avem o guvernare care înţelege miza reală de a avea relaţii bune cu aceste state. În relaţia cu România, a fost eliminat acel regim de vize discriminatoriu pentru cetăţenii români, s-a preluat dialogul politic la diferite nivele, a fost semnat Acordul privind micul trafic la frontieră, s-au realizat, deci, mai multe promisiuni, făcute în campania electorală de către partidele democratice aflate azi la guvernare.

În relaţia cu Ucraina, s-a produs o activizare a dialogului politic atât al nivel de şefi de state, prim-miniştri şi mai ales la nivel de ministere de externe. S-au deschis noi oportunităţi în privinţa finalizării demarcării frontierei R. Moldova cu Ucraina, în special pe traseul transnistrean. Există chiar şi o disponibilitate a UE, prin misiunea sa EUBAM, de a participa la acest proces.

În relaţia cu Federaţia Rusă, se observă o anumită încălzire, există anumite începuturi de dialog politic coerent între Chişinău şi Moscova. Cred că discuţiile pe care le-a avut prim-ministrul R. Moldova Vlad Filat cu premierul rus, Vladimir Putin, în toamna anului trecut, oferă anumite premise pentru a construi un dialog stabil, sincer şi previzibil între Chişinău şi Moscova. Totuşi, consider că încă sunt probleme de soluţionat, nu va fi atât de simplu să construim o relaţie de încredere şi respect reciproc cu Moscova. Există o mulţime de subiecte interne care pot deraia dialogul nostru cu Moscova. Aici mă refer la subiectul neutralităţii, conflictul transnistrian, parteneriatul cu NATO, aprofundarea relaţiilor cu România, privită cu suspiciune de politicienii ruşi, sau la activismul unor lideri politici moldoveni prin crearea unui „agiotaj” politic în jurul unor probleme false cum ar fi prigonirea mass-media de limbă rusă, diminuarea statutului limbii ruse sau încălcarea drepturile minorităţilor vorbitoare de limbă rusă etc.. Am văzut că Rusia este extrem de sensibilă în momentul în care astfel probleme sunt aduse la urechile ei de falşi prieteni de la Chişinău.

- În anul 2009 experţii spuneau că R. Moldova nu ar trebui să „piardă trenul” şi să „profite” de preşedinţia suedeză, pentru că Spania, ţara care a preluat preşedinţia UE de la 1 ianuarie 2010 este mai puţin interesată de spaţiul estic, în care se află şi R. Moldova. Cum vedeţi relaţiile R. Moldova cu noua preşedinţie a UE în 2010?

- Trenul suedez nu a fost pierdut şi acest lucru se datorează schimbărilor din 29 iulie. R. Moldova a obţinut de la preşedinţia suedeză a UE promisiunea de a demara negocierile asupra Acordului de asociere, a obţinut acordul Bruxellesului de a începe pe parcursul anului 2010 un dialog asupra liberalizării regimului de vize şi de a începe negocierile asupra viitorului acord privind crearea unei zone libere de comerţ liber aprofundat şi comprehensiv cu UE. Pe deasupra, Chişinăul a obţinut de la Comisia Europeană şi promisiunea unui ajutor financiar substanţial în valoare de peste 100 milioane euro pentru a depăşi criza economică, dar nu înainte ca Moldova să semneze un acord de finanţare cu FMI.

Între timp, Guvernul a luat o decizie corectă de a deschide o ambasadă la Madrid (capitala Spaniei, n. r.). Cred că este o decizie oportună, probabil, ea ar fi trebuit să fie luată încă de către guvernul precedent, mult mai înainte. Sperăm că echipa care va merge la Madrid va face faţă problemelor logistice legate de deschiderea ambasadei, dar şi sarcinilor diplomatice care vor fi puse în faţă şi anume de a asigura un dialog stabil şi eficient cu Madridul.

- Care sunt aşteptările pentru anul 2010 în relaţiile cu alţi parteneri?

- În a doua jumătate a anului trecut au fost create premise, pentru ca, în acest an, să obţinem anumite schimbări calitative în relaţiile cu majoritatea partenerilor noştri. Dar acest lucru nu înseamnă că premisele vor fi materializate în mod obligator. Depinde şi de situaţia internă.

Evoluţia negocierilor şi calitatea dialogului cu UE şi SUA va depinde mult de reformele pe care autorităţile moldovene s-au angajat să le îndeplinească.

Plecarea premierului moldovean Vlad Filat la Washington în luna curentă are şi alt scop, decât cel de a semna acordul pentru a obţine finanţare în cadrul programului „Provocările Mileniului”. Scopul primordial al vizitei sale la Washington este de a trimite un semnal autorităţilor americane că R. Moldova doreşte un alt tip de relaţii cu SUA, bazate pe un parteneriat strategic.

Nu va fi uşor de realizat acest deziderat din mai multe considerente. În primul rând, R. Moldova nu are o valoare strategică pentru SUA, este o ţară mică, săracă în resurse naturale vitale pentru orice economie (petrol şi gaz) şi nici nu este amplasată într-o zonă geografică importantă pentru SUA. Aceasta nu înseamnă, însă, că SUA sunt total dezinteresate de evoluţiile şi procesele politice ce au loc în R. Moldova. Dimpotrivă, SUA sunt interesate ca în ţara noastră şi în regiunea din care face parte ea să fie promovate valorile democratice, să fie stabilitate politică şi economică, de aceea SUA vor susţine Guvernul de la Chişinău în realizarea obiectivelor care coincid cu cele ale guvernului american.

Nu trebuie să ne aşteptăm că parteneriatul strategic va apărea imediat după vizita lui Vlad Filat la Washington. Acesta va deveni posibil doar dacă va avea la bază o viziune comună care să reprezinte o sinergie a intereselor noastre naţionale cu cele pe care SUA le urmăreşte în regiunea noastră. Această viziune a fost clar exprimată de către vicepreşedintele american Joe Biden, în timpul vizitei sale la Bucureşti în 2009 când a spus că SUA va susţine R. Moldova în realizarea reformelor care o vor apropia de lumea euroatlantică. Un mesaj mai clar şi mai sugestiv nici nu se putea.

În relaţia cu Federaţia Rusă există mai multe probleme subiective care ar putea să aibă un impact negativ. Depinde foarte mult de dialogul pe care îl vor continua autorităţile de la Chişinău cu cele de la Moscova şi de calitatea informării autorităţilor ruse asupra realităţilor şi evenimentelor din R. Moldova. Totodată, nu trebuie să neglijăm nici agenda Federaţiei Ruse în ţara noastră, care nu întotdeauna ne este clară. În condiţiile în care alegerile anticipate în R. Moldova vor fi evidente, probabil, Rusia va fi tentată să susţină anumite forţe în detrimentul altora. Or, acest joc ar putea răsturna echilibrul politic fragil de la Chişinău. În relaţia cu Rusia nu este nimic sigur, deocamdată. Sunt anumiţi factori care pot asigura fie un dialog coerent, fie să-l destabilizeze.

Cred că anul 2010 va fi unul de bun augur în cooperarea noastră cu România. Atâta timp cât va exista Alianţa pentru Integrarea Europeană şi vor fi evitate problemele în interiorul ei, cred că vom avea o evoluţie stabilă în relaţiile noastre cu Bucureştiul. Astfel, cred că vor putea fi rezolvate cele două probleme, dificile, mă refer la semnarea unui acord de parteneriat european cu România, care să reflecte adevărată esenţă a relaţiilor noastre istorice, etnice, politice, economice şi culturale, şi de asemenea, să fie soluţionată problema acordului privind regimul de frontieră, care trebuie să fi un acord pur tehnic şi nu unul cu valenţe politice.

În relaţiile cu Ucraina cred că lucrurile vor fi deveni mai clare după alegerile prezidenţiale din această lună din Ucraina. Indiferent cine va câştiga, cred că integrarea europeană va rămâne pentru Ucraina o prioritate. Autorităţile de la Kiev îşi doresc să semneze cât mai curând posibil un Acord de asociere şi să liberalizeze regimul de vize cu UE, iar această conjunctură prielnică trebuie să fie valorificată de Chişinău pentru a găsi soluţii de compromis pentru problemele legate de demarcarea frontierei moldo-ucrainene pe traseul transnistrean, implicând tot mai mult UE. Bineînţeles, asistenţa UE va fi fructificată pe deplin doar dacă autorităţile de la Chişinău şi de la Kiev vor reuşi să dea dovadă în continuare de voinţă politică necesară pentru a soluţiona împreună problemele care s-au acumulat în relaţiile bilaterale.