PEV din perspectiva interesului naţional de integrare europeană

În Republica Moldova, PEV a dat naştere la mari speranţe în ceea ce priveşte şansele ţării noastre de a se integra rapid în spaţiul UE. Atât autorităţile centrale, cât şi principalele partide parlamentare sperau că PEV va deschide Moldovei drumul spre integrare sa in UE. Speranţele clasei politice, precum şi a opiniei publice din ţara noastră s-au împlinit, însă, parţial. PEV a recunoscut aspiraţiile europene ale Moldovei, dar nu i-a acordat o perspectivă clară de aderare la UE într-o perioada previzibilă. De asemenea, deşi ţării noastre i s-a oferit, pentru prima oară, perspectiva integrării treptate în spaţiul economic al UE, colaborarea bilaterală între Chişinău şi Bruxelles a rămas în continuare dominată de limitele şi constrângerile legale şi instituţionale impuse de Acordul de Parteneriat şi Cooperare (APC)[1]. APC plasase relaţiile moldo-comunitare pe traiectoria unei cooperări pe orizontală şi, prin urmare, nu mai corespundea cu aspiraţiile de integrare europeană ale Moldovei. Mai mult decât atât, ţara noastră a fost inclusă în PEV alături de un şir de state sud-mediteraneene din Africa de Nord şi Asia Mijlocie, precum Maroc, Algeria Tunisia, Libia, Egipt, Liban, Iordania, Siria, Teritoriile Palestiniene, care nu au nici o vocaţie europeană. Acest fapt a determinat Chişinăul să trateze PEV ca pe o stratagemă a Bruxelles-ului de a amâna pentru alte timpuri discutarea subiectului privind o nouă posibilă extindere a UE spre Est.        

Totuşi, în ciuda acestor deficienţe structurale, toate partidele parlamentare de la Chişinău  au susţinut în consens participarea Moldovei la PEV. Consensul lor s-a materializat în Declaraţia Parlamentului Republicii Moldova cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor de integrare europeană a ţării, adoptată la 24 martie 2005. Conform acestei Declaraţii, dezvoltarea de mai departe a Moldovei nu poate fi asigurată decât prin „promovarea consecventă şi ireversibilă a cursului strategic spre integrare europeană”[2]. În acest sens, toate partidele semnatare ale Declaraţiei, s-au angajat să sprijine eforturile diplomatice, juridice şi politice îndreptate spre îndeplinirea PAUEM, deoarece, în viziunea lor, acesta este în măsură să contribuie la aderarea ţării noastre la UE. De altfel, anume la 24 martie 2005, integrarea Republicii Moldova în UE este consfinţită juridic ca fiind obiectivul primordial al politicii interne şi externe promovate de Guvernul moldovean. Privită din această perspectivă, PEV devine pentru Chişinău un valoros instrument complimentar pentru punerea in practică a politicii sale de integrare europeană. Cu toate aceste, deoarece PEV a fost de la bun început concepută de UE ca o politică distinctă de cea a extinderii, autorităţile moldovene au continuat să persevereze în eforturile lor de a depăşi limitele  juridice şi politice ale PEV, promovând, atât la Bruxelles, cât şi în celelalte capitale europene, propuneri alternative de dezvoltare a relaţiilor moldo-comunitare, şi anume: includerea Moldovei în pachetul statelor din Balcanii de Vest de aderare la UE sau/şi semnarea unui Acord de Asociere care ar formula o perspectivă clară de integrare europeană pentru ţara noastră. Până în prezent, aceste propuneri nu au întâlnit susţinerea UE, ele fiind respinse recurgându-se la o serie de motivaţii obiective ca oboseală extinderii ce a cuprins statele UE, necesitatea digerării celor două extinderi consecutive ale UE din anii 2004 şi 2007 sau imperativul reformării structurilor supranaţionale ale UE înainte de a purcede la o nouă extindere spre Est, precum şi argumente subiective ca existenţa unui mare decalaj între reformele democratice şi economice întreprinse de statele din Balcanii de Vest şi Moldova sau mersul lent al reformelor în ţara noastră[3].

Cu toate acestea, calitatea Moldovei de membru al Comunităţii Statelor Independente (CSI) nu este privită de principalele partide politice ca reprezentând o alternativă pentru PEV. Respectivele partide politice au, însă, opinii diferite cu privire la compatibilitatea sau incompatibilitatea existentă între aspiraţiile europene ale ţării noastre şi calitatea sa de membru al CSI. Astfel, în timp ce pentru majoritatea partidelor de pe eşichierul de centru-stânga[4], printre care se regăseşte şi partidul de guvernământ al comuniştilor (PRCM), CSI-ul este compatibil cu politica de integrare europeană a Moldovei, partidele politice de pe eşichierul de centru-dreapta consideră CSI-ul un obstacol în calea apropierii Moldovei de UE şi, prin urmare, abandonarea CSI-ului este, în viziunea lor, inevitabilă. Totuşi, pentru toţi este clar că CSI-ul nu reprezintă un vehicul de apropiere de UE, ci mai curând un tribut pe care Chişinăul îl plăteşte Moscovei pentru menţinerea bunăvoinţei Federaţiei Ruse în probleme de interes major pentru Moldova, cum ar fi: soluţionarea conflictului din regiunea transnistreană, retragerea trupelor şi muniţiilor ruse de pe teritoriul ţării noastre, importul de gaze naturale la un preţ rezonabil pentru consumatorii interni, accesul nestingherit pe piaţa Rusiei pentru produsele moldoveneşti etc..

Implementarea PEV -  elemente pozitive şi negative  

Republica Moldova a aderat oficial la PEV în urma semnării Planului de Acţiuni cu UE (PAUEM), la 22 februarie 2005. Prin acest Plan de Acţiuni, atât Moldova, cât şi UE şi-au asumat un şir de angajamente comune şi unilaterale, îndeplinirea cărora a avut ca rezultat general dinamizarea relaţiilor moldo-comunitare în domenii precum: dialogul politic, reformele democratice, soluţionarea conflictului transnistrean, dezvoltarea comerţului şi reformele economice , justiţie şi afaceri interne, impulsionarea contactelor interumane etc.. Deşi PEV nu a oferit Moldovei nici o perspectivă europeană, totuşi, prin beneficiile şi oportunităţile sale, ea a depăşit obiectivele politice ale Acordului de Parteneriat şi Cooperare (APC) aflat încă în vigoare între ţara noastră şi UE. De exemplu, spre deosebire de APC, PEV a permis UE să se implice direct în găsirea unei soluţii politice viabile pentru conflictul separatist din regiunea transnistreană a ţării. Datorită PEV, UE şi-a sporit vizibilitatea şi autoritatea politică în Moldova. Actualmente, UE este prezentă în ţara noastră la nivelul Politicii Externe şi Securitate Comune (PESC) prin Reprezentantul Special al UE pentru Moldova şi participarea  la negocierile/consultările în problema transnistreană în calitate de observator în formatul „5+2”. De asemenea, UE este prezentă în Moldova şi la nivelul Politicii Europene de Securitate şi Apărare (PESA) prin Misiunea UE de asistenţă la frontiera moldo-ucraineană (EUBAM). În cadrul PEV, Moldovei i s-a acordat perspectiva integrării economice în spaţiul comunitar, precum şi cea a introducerii graduale a regimului de călătorii fără vize în UE pentru cetăţenii moldoveni. Printre beneficiile concrete aduse ţării noastre de PEV se numără, nu în ultimul rând, şi creşterea substanţială a asistenţei financiare din partea UE care a  crescut de patru ori de la 10 milioane Euro în 2003 la 40 milioane Euro în 2007, iar asistenţa totală preconizată de UE pentru Moldova în perioada 2007 - 2010 se va ridica la suma totală de 250 milioane Euro[5]. În domeniul cooperării energetice, PEV a favorizat eforturile autorităţilor moldovene depuse în vederea integrării Moldovei în Comunitatea Energetică Europeană[6].

La capitolul dialogului politic moldo-comunitar, se înregistrează o activizare a comunicării între autorităţile moldovene şi reprezentanţii Comisiei Europene, Consiliului UE şi Parlamentului European, atât în cadrul instituţional stabilit de APC, precum şi în contextul iniţiativelor regionale din Europa Centrală şi de Sud-est. Concomitent, însă o atenţie aparte este acordată valorificării oportunităţilor şi potenţialului oferit de cooperarea politică bilaterală a Moldovei cu statele membre ale UE. În acest sens, merită evidenţiate parteneriatele europene existente de facto între Moldova şi statele UE, precum Lituania, Ungaria, Polonia, Cehia, Suedia şi Marea Britanie. România este în continuare un promotor natural şi ferm a aspiraţiilor europene ale Moldovei în UE, însă animozităţile politice bilaterale împiedică Chişinăul şi Bucureştiul să pună bazele unui Parteneriat European eficient. În domeniul comercial-economic, asistăm la transformarea UE în partenerul comercial numărul unu al Moldovei, surclasând, astfel, Comunitatea Statelor Independente (CSI)[7]. În paralel cu progresele înregistrate de Moldova în aplicarea PAUEM, UE îşi deschide gradual piaţa sa internă pentru produsele moldoveneşti, oferindu-i Moldovei condiţii privilegiate de comerţ sub forma regimului GSP plus în ianuarie 2006 şi a Preferinţelor Comerciale Autonome în martie 2008. În domeniul mobilităţii persoanelor, Moldova şi UE iniţiază un dialog intens cu privire la facilitarea regimului de călătorie a cetăţenilor moldoveni în spaţiul UE. Printre succesele acestui dialog în continuă desfăşurare se numără negocierea şi semnarea acordurilor de facilitare a regimului de vize şi readmisie a persoanelor[8], precum şi deschiderea Centrului Comun de eliberare a vizelor Schengen pe lângă Ambasada Ungariei la Chişinău[9]. De asemenea, la 6 iunie 2008, UE a încheiat cu Moldova un Parteneriat de Mobilitate chemat, pe de o parte, să contribuie la înlăturarea cauzelor economice şi sociale ce încurajează migraţia ilegală a cetăţenilor moldoveni, iar, pe de alta, să creeze condiţiile necesare pentru deplasarea legală circulară a forţei calificate de muncă din Moldova în UE.

Toate aceste realizări practice au influenţat pozitiv percepţia UE de către cetăţenii moldoveni, care în majoritatea lor se pronunţă pentru o eventuală aderare a Moldovei la UE[10]. În mare parte, această largă susţinere pentru integrarea europeană a ţării se explică prin faptul că UE este văzută preponderent de cetăţenii moldoveni ca fiind capabilă să contribuie semnificativ la modernizarea economică şi democratizarea reală a Moldovei şi, mai ales, la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale populaţiei. Totuşi, trebuie să remarcăm, că în ultimii trei ani, UE a început să fie percepută în ţara noastră şi ca reprezentând un important şi credibil partener  politic în identificarea şi garantarea unei soluţii politice viabile pentru reintegrarea regiunii transnistrene în câmpul legal şi instituţional al Republicii Moldova. 

Implementarea PEV în Moldova nu a fost, însă, întotdeauna un proces coerent, consecvent şi continuu. Această realitate este evidenţiată în rapoartele Comisiei Europene, din 3 decembrie 2006 şi 3 aprilie 2008, cu privire la progresele înregistrate de Moldova în realizarea Planului de Acţiuni convenit cu UE, precum şi în evaluările efectuate la acelaşi subiect de experţii locali[11]. Astfel, atât Comisia Europeană, cât şi experţii locali, au constat că în ciuda progreselor înregistrate de Republica Moldova în majoritatea domeniilor, implementarea efectivă a reformelor rămâne în continuare o provocare. Observaţiile critice vizează în principal dinamica nesatisfăcătoare a reformelor în domeniile justiţiei, combaterii corupţiei, libertatea mass-media, îmbunătăţirea climatului de faceri şi investiţional. În opinia experţilor locali şi europeni, executarea neuniformă a PEV în Moldova este cauzată de mai mulţi factori, în special, de lipsa voinţei politice de a eficientiza cu adevărat procesul de integrare europeană prin schimbări concrete şi necesare, abordarea PAUEM de către autorităţile centrale ca pe o listă de activităţi care trebuie bifate, alocarea necorespunzătoarea a resurselor financiare destinate aplicării reformelor, starea deplorabilă a clasei politice autohtone, insuficienţa capacităţilor administrative, coordonare defectuoasa a eforturilor de implementare a PAUEM între Legislativ şi Executiv, ineficienţa sistemului judecătoresc, nivelul înalt al corupţiei în instituţiile guvernamentale etc..   

Toate aceste deficienţe politice şi instituţionale se răsfrâng, desigur, negativ asupra ritmului şi calităţii implementării reformelor prevăzute de PAUEM. Cu toate acestea, trebuie să recunoaştem că, în mare măsură, calitatea procesului de aplicare efectivă a legilor şi reformelor, în conformitate cu PAUEM, depinde de capacităţile instituţionale mobilizate de autorităţile centrale. După mai bine de trei ani de la lansarea PAUEM, Moldova nu a reuşit să dezvolte capacităţi instituţionale care să corespundă cu ambiţioasele sale obiective de integrare europeană. Dezvoltarea şi folosirea eficientă a existentelor resurse instituţionale este împiedicată de cel puţin patru carenţe majore: 1) centralizarea excesivă, în ultimii ani, a verticalei puterii; 2) pregătirea nesatisfăcătoarea a oficialilor moldoveni responsabili de implementarea PAUEM; 3) neglijarea de către Legislativ a funcţiilor sale de monitorizare şi control a puterii executive; 4) nivelul scăzut de transparenţă şi deschidere spre cooperare de care dau dovadă în prezent autorităţile moldovene în raport cu reprezentanţii societăţii civile.

Conform Constituţiei sale, Moldova este Republică parlamentară, în ultimii ani, însă, am fost martorii consolidării accentuate a autorităţii Preşedintelui ţării în detrimentul autorităţii Guvernului şi, mai cu seamă, a Parlamentului. Această tendinţă nu a avut ca efect scontat eficientizarea activităţii autorităţilor centrale în aplicarea reformelor în corespundere cu normele şi practicile europene. Dimpotrivă, centralizarea verticalei puterii în stat a condus la reducerea autonomiei Guvernului în formularea şi luarea deciziilor, a inhibat spiritul de iniţiativă şi creativitate în ministerele şi agenţiile guvernamentale, a favorizat birocratizarea pronunţată a administraţiei centrale, a încurajat desconsiderarea Legislativului de către Executiv, a împiedicat o mai mare transparenţă şi deschidere a Guvernului către societatea civilă etc..

În acelaşi timp, capacităţile instituţionale mobilizate de ministerele de resort pentru monitorizarea şi implementarea reformelor stipulate în PAUEM nu pot fi valorificate în plină măsură din cauza pregătirii insuficiente a oficialilor moldoveni în materie de integrare europeană. Ei sunt familiarizaţi sumar cu esenţa şi modul de funcţionare a instituţiilor supranaţionale ale UE, posedă cunoştinţe foarte generale în materie de Acquis Communitaire, cunosc puţin sau aproape de loc despre programele şi agenţiile comunitare la care Moldova ar putea sa participe de rând cu statele membre ale UE, vorbesc în mare parte prost sau aproape de loc una din principalele limbi de lucru ale UE – engleza şi/sau franceza şi nu dispun de cunoştinţele şi pregătirea necesară pentru a elabora proiecte de cooperare moldo-comunitare în concordanţă cu criteriile şi practicile UE. În consecinţă, deşi, la nivel politic, avem un dialog moldo-comunitar, în general, satisfăcător, la nivel tehnic, de experţi, comunicarea între Chişinău şi Bruxelles lasă mult de dorit. În plus, capacitatea de asimilare a resurselor financiare oferite Moldovei de UE este în continuare limitată, în special de incapacitatea actuală a ministerelor şi agenţiilor sectoriale de a elabora proiecte conforme cu standardele comunitare. În prezent această lacună instituţională este acoperita, parţial, de experţii europeni de la Delegaţia Permanentă a Comisiei Europene la Chişinău, care asistă nemijlocit autorităţile moldovene în procesul de formulare a proiectelor de cooperare finanţate prin Instrumentul financiar al PEV - ENPI.    

Parlamentului Republicii Moldova îi revine un rol vital în procesul de implementare a PAUEM. De Legislativ depinde nu doar elaborarea şi adoptarea legilor în concordanţă cu normele Acquis Communitaire, dar şi aplicarea acestor legi în corespundere cu spiritul şi practicele europene. Rapoartele Comisiei Europene şi ale experţilor locali arată că Parlamentul moldovean îşi îndeplineşte satisfăcător responsabilităţile de for legiuitor, dar, totodată, demonstrează deficienţe serioase la capitolul monitorizării şi controlului calităţii aplicării în practică de către Executiv a legilor aprobate. Acesta situaţie nu este de loc întâmplătoare, dacă ne gândim la faptul că în ultimii şapte ani Legislativul a ignorat în repetate rânduri responsabilităţile sale de control a puterii executive, excelând, în schimb, în ipostaza de paratrăsnet pentru Guvernul de la Chişinău. O atare conduită a încurajat Guvernul să desconsidere autoritatea şi rolul Parlamentului moldovean, de supraveghetor riguros a calităţii actului de guvernare.           

Lipsa unui control eficient de către Parlament a procesului de implementare a PAUEM este compensată doar parţial de societatea civilă din Moldova. Este adevărat că în ultimii trei ani, datorita PEV autorităţile moldovene au devenit mai deschise şi transparente în raport cu organizaţiile non-guvernamentale. De exemplu, a fost instituţionalizat dialogul societăţii civile cu autorităţile centrale, cu Legislativul în anul 2005[12] , iar cu Guvernul în anul 2008[13]. Totodată, unele ministere de resort au stabilit formate regulate de dialog cu reprezentanţii organizaţiilor non-guvernamentale (ONG)[14]. Cu toate acestea, experţii locali califică ca fiind insuficient gradul existent de transparenţă şi deschidere de care dau dovadă autorităţile centrale în cooperarea lor cu ONG-urile autohtone. În plus, de cele mai dese ori, consultarea reprezentanţilor societăţii civile de către oficialităţi în probleme de interes naţional are, mai degrabă, un caracter fie formal, fie superficial[15].

Având în vedere toate aceste deficienţe de natură politică şi/sau instituţională, eficienţa PEV în Moldova va depinde în mare parte de depăşirea lor. Acest lucru va fi mai uşor de realizat dacă alegerile parlamentare din 2009 vor aduce un pluralism democratic real în ţara noastră; dacă Parlamentul moldovean îşi va asuma integral responsabilităţile ce îi revin în aplicarea PAUEM; dacă partidele parlamentare vor reuşi să menţină şi după alegerile din anul viitor parteneriatul lor european instituţionalizat la 24 martie 2005; dacă autorităţile vor instituţionaliza un parteneriat european real şi cu societatea civilă; dacă Guvernul va aloca mai multe resurse financiare pentru dezvoltarea şi întărirea capacităţilor sale instituţionale destinate implementării angajamentelor asumate în PAUEM; dacă Guvernul va fi gata să valorifice mai bine resursele, experienţa şi know-how-ul statelor membre ale UE în vederea armonizării legislaţiei şi instituţiilor Moldovei cu normele şi practicile comunitare[16]; dacă autorităţile vor reuşi să îmbunătăţească cooperarea interministerială, mai ales la nivel de experţi, în domeniul realizări PAUEM etc.. Acestea şi alte măsuri ar trebui să fie incluse în lista priorităţilor autorităţilor moldovene, dacă acestea doresc, cu adevărat, să impulsioneze procesul de integrare europeană a Moldovei.

Perspectivele PEV: oportunităţi, riscuri, viziuni  

Autorităţile moldovene recunosc elementele puternice ale PEV, ele nu se pot împăca, însă, cu gândul că, deşi PEV transcende limitele politice ale APC, ea nu satisface pe deplin aspiraţiile europene ale Moldovei. Clasa politică moldoveană are două mari obiecţii vizavi de PEV. În primul rând, ea este nemulţumită de faptul că state cu aspiraţii europene, precum Moldova şi Ucraina, se află în PEV alături de state mediteraneene din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu care nu au aspiraţii europene şi nici vocaţie europeană. În opinia politicienilor şi reprezentanţilor societăţii civile din Moldova, în forma sa actuală PEV este mai curând un subterfugiu al UE de a amâna pentru alte timpuri definirea unei perspective clare de integrare europeană pentru statele ex-sovietice din Europa de Est. Urmărind să atenueze această deficienţă structurală, Moldova a pledat de la bun început pentru o diferenţiere mai accentuată între cele două dimensiuni ale PEV: Dimensiunea Europei de Est - compusă din state europene şi Dimensiunea Mediteraneană alcătuită din state vecine Europei. În al doilea rând, politicienii moldoveni sunt frustraţi de faptul că PEV nu este o politică de extindere a UE în Europa de Est. Desigur, prin PAUEM, UE a recunoscut aspiraţiile europene ale Moldovei, dar Bruxelles-ul a evitat să răspundă afirmativ la doleanţa ţării noastre de a  fi plasată pe traiectoria unei integrări graduale în UE.

La 4 decembrie 2006, Comisia Europeană a formulat noi măsuri de consolidare a PEV, precum negocierea şi semnarea unor Acorduri aprofundate de Comerţ Liber cu statele partenere PEV; aprofundarea dialogului politic; multiplicarea contactelor interumane; facilitarea mobilităţii persoanelor; aderarea statelor partenere la programe şi agenţii comunitare anterior accesibile doar statelor membre şi candidate ale UE; sau negocierea şi semnarea unor Acorduri multilaterale între UE şi statele partenere PEV, în particular, în domenii precum energia, transport, sau aviaţia civilă etc.. Toate aceste propuneri ale Comisiei Europene au fost, desigur, apreciate de autorităţile moldovene ca fiind capabile să contribuie la stabilirea unui parteneriat consolidat între UE şi Moldova. Totuşi, ele nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor autorităţilor moldovene. În aceste condiţii, Chişinăul a continuat să pedaleze pe ideea negocierii unui Acord de Stabilizare şi Asociere după exemplul statelor din Balcanii de Vest. Semnarea unui astfel de acord cu UE ar fi fost în viziunea guvernanţilor de la Chişinău o evoluţie logică şi firească, mai ales că Moldova participă alături de statele din Balcanii de Vest la toate organizaţiile regionale din Europa de Sud-est.

Intransigenţa autorităţilor moldovene la acest subiect nu a întâlnit, până în prezent, înţelegerea oficialilor europeni de la Bruxelles, precum şi în multe din statele membre ale UE. În schimb, Moldova a continuat să fie încurajată să se concentreze asupra executării satisfăcătoare a PAUEM. Mai mult decât atât, pentru a determina autorităţile moldovene să facă acest lucru, punerea în practică a angajamentelor asumate în PAUEM a fost enunţată de Bruxelles ca o condiţie indispensabilă pentru aprofundarea relaţiilor moldo-comunitare. De altfel, în chiar PAUEM se stipulează cât se poate de clar că „Nivelul de ambiţie a relaţiei va depinde de gradul de angajament al Moldovei pentru valorile comune, precum şi capacitatea sa de a implementa priorităţile convenite în comun. Ritmul progresului relaţiei va recunoaşte pe deplin eforturile Moldovei şi realizările concrete în îndeplinirea acestor angajamente”[17]. Această condiţionare expresă a determinat Chişinăul să fie mai receptiv la obiecţiile Comisiei Europene cu privire la pasul şi maniera în care autorităţile noastre înţelegeau să pună în practică reformele convenite cu UE. În ciuda acestui fapt, respectiva condiţionare nu a fost destul de puternică încât să determine Guvernul moldovean să înlăture lacunele în domeniile independenţei justiţiei, libertăţii de exprimare, combaterea corupţiei sau ameliorarea mediului de afaceri şi investiţional. De aceea, nu este deloc întâmplător faptul că mai mulţi experţi locali consideră extrem de important ca măsurile de întărire a dimensiunii estice a PEV să includă, inclusiv, o condiţionare mult mai nuanţată, al cărei conţinut să fie formulat în termeni de reforme pentru aderarea la UE. Numai o astfel de condiţionalitate este, în opinia experţilor locali şi a diplomaţiei moldovene, în măsură să accelereze democratizarea şi modernizarea economică a Moldovei.

În prezent relaţiile moldo-comunitare parcurg o perioadă definitorie pentru evoluţia lor ulterioară. La 27 mai 2008, după mai bine de trei ani de la lansarea PAUEM, UE a anunţat demararea procesului de reflecţie asupra viitorului cadru politic-juridic, care va înlocui actualul APC. Decizia UE a fost posibilă numai după ce Comisia Europeană a dat, la 3 aprilie 2008, verdictul său satisfăcător progreselor înregistrate de Moldova în îndeplinirea angajamentelor asumate în PAUEM. Între timp, la 8 iulie şi 2 octombrie 2008, au avut loc două runde consultări moldo-comunitare la nivel de experţi cu privire la conţinutul viitorului cadru politic-juridic între Moldova şi UE. Aşteptările Chişinăului vizavi de viitorul acord cu Bruxellesul sunt foarte mari şi, prin urmare, obiectivele urmărite sunt formulate în termeni maximalişti. Astfel, autorităţile moldovene speră că noul acord cu UE va fi unul de asociere, va conţine o perspectivă ferm definită de aderare la UE şi va oferi Moldovei acces liber la cele patru libertăţi comunitare: libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor, serviciilor şi capitalului din interiorul pieţii comune a UE. 

Obiectivele imediate ale Moldovei în relaţiile sale cu UE sunt, însă, aderarea la Tratatul Comunităţii Energetice Europene, semnarea Acordului aprofundat şi comprehensiv de Comerţ Liber şi liberalizarea regimului de călătorii în UE pentru cetăţenii moldoveni. Toate aceste trei obiective sunt, în opinia experţilor locali, actuale, necesare, pragmatice şi realizabile. În cazul Comunităţii Energetice Europene, negocierile sunt, deja, în curs de desfăşurare, iar oficialii guvernamentali speră că Moldova va semna Tratatul de aderare la această importantă comunitate până la sfârşitul acestui an. Cât priveşte celelalte două obiective, autorităţile moldovene vor insista ca ele să fie stipulate în următorul Acord cu UE, desigur, pentru a fi realizate într-o perioadă de timp previzibilă. În prezent nu există un studiu de fezabilitate care ar evalua eventualele implicaţii, riscuri şi beneficii pe care le-ar avea pentru Moldova semnarea unui Acord aprofundat şi comprehensiv de Comerţ Liber cu UE. Un astfel de studiu a fost iniţiat pe parcursul acestui an de Organizaţia Non-guvernamentală Expert-Grup cu asistenţa Fundaţiei Soroş din Moldova, iar la anul viitor ar urma ca un studiu asemănător să fie realizat şi de experţii europeni la comanda Comisiei Europene. Totuşi, conform mai multor experţi autohtoni în materie economică, la etapa actuală producătorii moldoveni nu sunt pregătiţi, încă, pentru a face faţă unei competiţii reale cu producătorii şi exportatorii din UE. Având în vedere această situaţie, regimul de comerţ asimetric de care se bucură în prezent Moldova în relaţiile sale comerciale cu UE este considerat ca fiind mai avantajos în prezent pentru producătorii moldoveni de cât o eventuală zona de comerţ liber care ar deschide nelimitat piaţa de desfacere a Moldovei pentru produsele şi serviciile din UE. Cu toate acestea, pentru experţii şi unii politicienii moldoveni negocierea şi semnarea unui Acord aprofundat şi comprehensiv de Comerţ Liber cu UE este, mai degrabă, un obiectiv de ordin politic, decât economic, deoarece, în opinia lor, acest acord este asociat cu parcurgerea unei etape obligatorii în procesul de aderare la UE, etapă parcursă anterior şi de statele membre ale UE din Europa Centrală şi de Est.

La 13 octombrie 2008, în concluziile sale cu privire la Moldova, Consiliul de Afaceri Generale şi Relaţii Externe al UE (CAGRE) a anunţat că UE este pregătită să negocieze în curând un nou acord ambiţios cu ţara noastră, care va include şi obiectivul stabilirii unei zone de comerţ liber, de îndată ce economia moldoveană va fi pregătită să suporte efectele liberalizării complete a schimburilor comerciale cu UE. În acelaşi Concluzii ale CAGRE, Miniştrii de Externe ai UE reamintesc că Acordul privind facilitarea regimului de vize semnat de Moldova cu UE în 2007, are ca obiectiv de lungă durată introducerea regimului de călătorii fără vize pentru cetăţenii moldoveni. Amintitul Acord n-a oferit, însă, Moldovei o „foaie de parcurs” pentru atingerea respectivului obiectiv, aşa cum UE a procedat în cazul statelor din Balcanii de Vest. Autorităţile moldovene speră, însă, că odată cu semnarea noului acord moldo-comunitar, UE va oferi şi Moldovei o asemenea „foaie de parcurs”. De altfel, Parteneriatul de Mobilitate semnat între Chişinău şi Bruxelles, la 6 iunie 2008, conţine prevederi asemănătoare cu cele prezente în menţionatele „foi de parcurs” de care beneficiază statele din Balcanii de Vest, fapt ce, în fond, ar putea fi exploatat de autorităţile noastre în cadrul viitoarelor consultări cu oficialii europeni la subiectul liberalizării graduale a regimului de vize al UE pentru cetăţenii moldoveni.

Speranţele Chişinăului cu privire la semnarea unui Acord de asociere cu UE, care ar formula o perspectivă clară de integrare europeană pentru Moldova şi ar număra printre obiectivele sale primordiale semnarea uni Acord aprofundat şi comprehensiv de Comerţ Liber, precum şi liberalizarea graduală a regimului de vize cu UE, sunt alimentate, în particular, de progresele înregistrate de diplomaţia ucraineană în negocierea unui nou Acord cu UE şi de recenta iniţiativă polono-suedeză cu privirea la lansarea de către UE, în cadrul PEV, a unui „Parteneriat Estic” cu statele PEV din Europa de Est, şi anume: Moldova, Ucraina, Belorus, Armenia, Azerbaidjan şi Georgia. Se pare, însă, că nici de această dată aşteptările Chişinăului nu coincid întru totul cu viziunea statelor membre ale UE, care urmăresc prin noua iniţiativă să consolideze, în primul rând,  dimensiunea estică a PEV, în timp ce autorităţile moldovene ar dori ca „Parteneriatul Estic” să transcende limitele politice şi instituţionale ale PEV şi să faciliteze parcursul european al Moldovei.