Rom Eng
Benzi RSS
Prima / Analize / Provocările Președinției ucrainene a OSCE. Radu Vrabie. OSI-APE. 09.09.2013.
Provocările Președinției ucrainene a OSCE. Radu Vrabie. OSI-APE. 09.09.2013.
Versiune tipar
09.09.2013
În ianuarie 2013, Ucraina a preluat Președinția anuală a OSCE. „Anul Kievului” a fost așteptat cu mult interes și speranțe de către Chişinău, care spera că ţara vecină va reuși să obțină rezultate pe dosarul transnistrean. Ucraina a declarat reglementarea transnistreană drept prioritatea numărul unu pentru perioada mandatului său. După opt luni însă rezultatele sunt foarte modeste, atât pentru conducerea ucraineană, cât şi pentru Chişinău, precum şi alţi actori implicaţi în procesul de negocieri. Moscova şi Tiraspolul însă pot fi mulţumite de felul cum au decurs negocierile şi mai ales că au reușit să tergiverseze inițierea negocierilor asupra viitorului statut politic al regiunii transnistrene și chestiunilor de securitate - reformatarea misiunii de pacificare și retragerea trupelor și munițiilor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.

La începutul acestui an, nici Kievul, nici celelalte capitale nu au reuşit să treacă de o serie de factori, care, deşi păreau, la prima vedere, uşor de depăşit, au fost hotărâtori în procesul de negocieri. În timpul rămas, scenariul reglementării transnistrene poate evolua în trei moduri: înfrângere diplomatică totală pentru autorităţile de la Kiev, imitarea unor succese sau Ucraina va reuşi să urnească carul din loc pentru negocierile politice. Scenariul unu este cel mai nedorit, scenariul doi e cel mai probabil, scenariul trei e cel mai greu de realizat,...

De la Dublin spre Kiev
Începând cu 1 ianuarie 2013, Ucraina a preluat Președinția OSCE, după un an în care s-au reușit mai multe rezultate pe dosarul transnistrean, în timpul mandatului irlandez. La reuniunea de la Dublin a Miniştrilor de Externe a statelor membre OSCE, din decembrie 2012, s-a încheiat anul Preşedinţiei irlandeze şi pentru prima dată de la reuniunea similară de la Porto, din 2002, s-a reuşit semnarea unei Declaraţii pentru formatul de negocieri 5+2. Această declaraţie este importantă, în primul rând, pentru că ea a fost adoptată prin consens, ceea ce înseamnă că şi Federaţia Rusă a subsemnat prevederilor acesteia.

Documentul a reafirmat sprijinul statelor participante ale OSCE pentru o reglementare cuprinzătoare, echitabilă şi viabilă a conflictului transnistrean, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, şi elaborarea unui statut special al Transnistriei.

În pofida acestui succes, în a doua parte a anului 2012, reglementarea transnistreană a cunoscut o pantă descendentă. Contactele între Chişinău şi Tiraspol nu mai erau atât de intense, iar punctele de disensiuni au devenit tot mai multe. Nici Rusia, se pare că nu-şi dorea o Preşedinţie de succes a Ucrainei, astfel că eforturile Rusiei în 2013 au contribuit mai degrabă la blocarea procesului de negocieri, decât la rezolvarea unor probleme ce ar duce la soluţionarea conflictului transnistrean.  De asemenea, până în prezent, anul 2013 a fost marcat şi de înrăutăţirea situaţiei din Zona de Securitate, instabilitatea politică de la Chişinău, ceea ce a îngreunat apropierea dintre cele două maluri şi, implicit, apropierea de reglementare.

Problemele reglementării

După opt luni de preşedinţie ucraineană, singurele rezultate obţinute au fost semnarea protocolului de demontare a funicularului de pe Nistru ce leagă Rezina (aflat sub controlul Chişinăului)  şi Râbniţa (sub controlul Tiraspolului), după reuniunea din Odesa, din luna mai, şi semnarea unui protocol de cooperare în probleme ecologice, după reuniunea din Viena, din iulie. Aceste rezultate însă sunt mai degrabă de ordin tehnic. Există o serie de factori care nu au permis începerea discutării problemelor politice şi de statut.

1.    Situația regională – Ucraina a început mandatul său foarte activ. Fiind conştientă de rolul Rusiei, aceasta a încercat să obţină un bunăvoinţa Moscovei pentru dosarul transnistrean, iar prima întâlnire pe această temă a avut loc nu la Chişinău, ci la Cernăuţi, la 13-14 ianuarie 2013, între Miniştrii de Externe rus şi ucrainean – Serghei Lavrov şi Leonid Kojara. Profitând, probabil, şi de imaginea de aliat pe care o are Ucraina după reîntoarcerea la putere a lui Victor Ianukovici, în timpul vizitei întreprinse la Chişinău şi Tiraspol, pe 21 – 22 ianuarie 2013, Ministrul Kojara a declarat că autorităţile de la Chişinău şi cele de la Tiraspol au căzut de acord să discute toate aspectele, inclusiv cele politice. Lucrul acesta a fost infirmat însă de către liderul de la Tiraspol, Evgheni Sevciuk, chiar în aceeaşi zi. Ştiind că influenţa Rusiei este foarte mare asupra Tiraspolului, este clar că pe lângă primul insucces diplomatic propriu zis, Ucraina s-a pomenit cu o Rusie care nu îşi doreşte progrese, ci mai degrabă umilirea diplomatică a Ucrainei.
Reacţia Rusiei vine pe fundalul apropierii Ucrainei şi Republicii Moldova de Uniunea Europeană. La 28 noiembrie, la Vilnius, cele două ţări urmează să semneze (să parafeze in cazul RM) Acordul de Asociere cu UE, ce ar însemna un punct ireversibil pentru Kiev şi Chişinău şi, respectiv, reducerea influenţei ruseşti. Acest lucru nu a fost estimat foarte bine de către autorităţile ucrainene.
Pe de altă parte, Rusia pare să se fi pregătit de Președinția OSCE a Ucrainei, începând cu anul trecut. Moscova a adoptat un curs mai degrabă ostil progresului în procesul de negocieri, iar reprezentantul Moscovei pentru Transnistria, Dmitri Rogozin, numit în funcţie la 22 martie 2012, este cunoscut ca un politician anti-occidental şi care a participat la conflictul din 1992. Odată cu vizita sa la Tiraspol s-a pus capăt luptei dintre liderul regiunii Evgheni Șevciuk şi opoziţia reprezentată de deputaţii sprijiniţi de compania Sheriff.

După vizita lui Rogozin la Tiraspol, Rusia a decis să reia finanțarea pentru Transnistria, astfel optând pentru sprijinirea lui Evgheni Șevciuk în lupta internă de la Tiraspol. În schimb, Șevciuk a devenit mult mai dependent de Rusia.
Transnistria este o pârghie foarte importantă în vederea menţinerii RM în spaţiul de influență rusesc, dar şi pentru a crea dificultăţi diplomatice în procesul de negocieri. Prin vocea Tiraspolului, Moscova a reuşit să deturneze mai multe iniţiative ale Kievului şi să blocheze, cel puţin, rezolvarea unei probleme majore. Având sprijinul Moscovei, administraţia de la Tiraspol a adoptat o poziţie dură, amenințând în nenumărate rânduri că va părăsi masa de tratative, dacă vor fi discutate probleme de ordin politic, militar sau de statut. De asemenea, partea transnistreană condiţionează anumite întâlniri propuse de Preşedinţia ucraineană. Aflată în căutarea unui succes cât de mic, aceasta tolerează această atitudine, sperând într-o angajare a Tiraspolului şi Moscovei.

2.    Situaţia din Zona de Securitate (ZS)
Una din metodele utilizate pentru agravarea relaţiilor directe dintre Chişinău şi Tiraspol este agravarea situaţiei din Zona de Securitate dintre cele două maluri. Creată după Acordul de încetare a focului din 21 iulie 1992, ZS se află sub controlul Comisiei Unificate de Control, compusă din reprezentanţii Federaţiei Ruse, Republicii Moldova şi ai administrației de la Tiraspol. ZS are mai multe vulnerabilități ce țin atât de administrarea, cât şi de demarcarea ei. Acestea la rândul lor, permit părţii transnistrene să creeze situaţii de conflict pentru a bloca procesul de negocieri, pentru a exercita presiune asupra Chişinăului, etc.
Deşi în ultimii ani situaţia a fost calmă, în linii generale, anul 2013 a debutat cu o serie de incidente în această zonă. Astfel, în februarie 2013, administraţia de la Tiraspol a solicitat ca polițiștii moldoveni aflaţi în oraşul Tighina să plătească serviciile comunale conform tarifelor din Republica Moldova, dat fiind că preţurile în regiunea transnistreană sunt mai mici.

La 6 martie 2013, un grup de trei poliţişti neînarmaţi au fost atacaţi la postul de la Varniţa de către trupele speciale transnistrene. La 10 aprilie, autorităţile de la Tighina au interzis poliţiştilor moldoveni să circule în uniformele de serviciu. Acţiunile au continuat la 26 aprilie cu încercarea eşuată de a instala vagonete vamale în cartierul Nordic al oraşului Tighina, care s-a soldat cu o confruntare între structurile de forţă transnistrene cu populaţia locală, în urma cărora s-a reuşit demontarea lor.

La 10 iunie, liderul de la Tiraspol a semnat aşa numitul decret despre hotare, care include, printre altele, în cadrul Transnistriei şi câteva localităţi aflate acum sub controlul autorităţilor de la Chişinău.
Cu toate că nici unul dintre incidente nu au degenerat în conflicte mai mari, aceasta a creat un fond negativ de negocieri între Chişinău şi Tiraspol și a îngreunat procesul de negocieri în ansamblu. Chiar dacă după iulie situaţia s-a calmat, nu putem exclude o nouă agravare asituației în preajma Summit-ului de la Vilnius, ceea ce ar crea şi mai multe dificultăţi pentru reglementarea transnistreană.

3.    Situaţia internă din Republica Moldova
La începutul anului 2013 existau premise bune pentru avansarea pe dosarul transnistrean, precum şi pe cel european. Pentru aceasta era nevoie însă de o stabilitate la nivel politic.

Totuşi, situaţia internă din Republica Moldova s-a înrăutăţit, între componentele din Alianţa pentru Integrare Europeană apărând conflicte ce au condus la demiterea Guvernului condus de către Vlad Filat la 5 martie 2013. Instabilitatea politică de la Chişinău a lăsat şi o amprentă asupra negocierilor, atât în formatul 5+2, cât şi în relaţiile directe dintre Chişinău şi Tiraspol. Pe lângă faptul că acestei probleme nu i s-a acordat o atenţie deosebită, lipsa unui Guvern stabil la Chişinău a fost utilizată de administraţia de la Tiraspol pentru a încetini procesul de negocieri şi mai ales pentru a evita discutarea problemelor politice menţionate mai sus.

La 30 mai, această criză a luat sfârşit prin crearea unei noi majorităţi parlamentare şi cu instalarea unui nou Guvern, în frunte cu Iurie Leancă. Cu toate acestea, clasa politică de la Chişinău nu are o unitate necesară în ce priveşte reglementarea transnistreană. Astfel, Hotărârea Guvernului de a institui şase puncte de control prin care ar monitoriza străinii ce vin în Moldova prin regiunea transnistreană a stârnit opoziţie din partea Partidului Comuniştilor care a reuşit să amâne adoptarea legii până în toamnă.

Aceste disensiuni ajută administraţia de la Tiraspol să câştige timp, iar autorităţilor ucrainene li se creează un impediment în plus pentru dosarul transnistrean.


Scenariile posibile
La mai mult de opt luni trecute de la începutul anului şi după trei runde de negocieri, rezultatele Președinției ucrainene nu sunt cele aşteptate nici de către Chişinău, nici de către Kiev. Autorităţile ucrainene realizează faptul că este nevoie de anumite succese pentru a evita un dezastru diplomatic. În acest context se înscrie inițiativa acestora de a organiza o întâlnire dintre Iurie Leancă şi Evgheni Şevciuk. Pe fundalul involuţiilor din Zona de Securitate, această vizită ar avea un efect benefic. Cu toate acestea, administraţia de la Tiraspol se opune acestei vizite, încercând astfel să blocheze şi aşa modestele succese ale Kievului. Folosind metoda scenariilor, putem menţiona trei scenarii posibile:

Scenariul negativ şi cel mai probabil ar fi continuarea situaţiei actuale cu pericole de conflict armat pe Nistru, cu provocări în preajma reuniunii de la Vilnius şi cu blocarea iniţiativelor ucrainene. Este evident că acest scenariu nu poate fi unul acceptabil pentru autorităţile ucrainene, care în perioada rămasă au nevoie fie de un succes real, fie de o imitație de succes.

Imitarea succeselor este mai simplu și ușor de realizat. O întâlnire Leancă – Şevciuk, urmată de o întâlnire simbolică la Bruxelles (prima dată din istoria negocierilor) va fi de ajuns pentru Kiev, ţinând cont şi de atmosfera tensionată, pentru a prezenta rezultate. Probabil, pentru acest scenariu vor urma şi anumite sancţiuni asupra leadership-ului de la Tiraspol pentru poziţia rigidă din anul acesta.

Scenariul cel mai greu de realizat ar fi lansarea negocierilor asupra chestiunilor politice și rezolvarea a cel puțin uneia din problemele vechi legate de facilitarea circulației între ambele maluri ale Nistrului – numerele de înmatriculare pentru vehiculele transnistrene și redeschiderea circulaţiei pe podul Bâcioc – Gura Bâcului, etc. Este o sarcină grea, mai ales ținând cont de poziția Rusiei. Punerea în practică a acestui scenariu ar aduce cele mai multe dividende politice şi diplomatice Ucrainei, care ar urma să dea un răspuns echitabil şi decent Rusiei pentru războiul economic. De asemenea, Ucraina ar reuşi astfel să-şi îmbunătățească imaginea şifonată de scandalurile politice interne şi, desigur, ar avantaja afirmarea sa ca actor regional important.

Concluzii

Peşedinţia ucraineană nu a reuşit încă să-şi  realizeze propriile obiective legate de dosarul transnistrean. Mai mult ca atât sunt mai multe riscuri care pot agrava şi mai mult sitaţia de pe Nistru. Pentru prima dată în ultimii ani a existat şi încă mai există un pericol de ciocniri cu caracter militar. O asemenea evoluţie ar însemna o lovitură pentru RM şi Ucraina, atât în dosarul transnistrean, cât şi pentru aspiraţiile lor europene. Printr-o asemenea manevră,  Kremlinul poate să încetinească, daca nu chiar să oprească trenul european, şi să arunce aceste ţări cu câteva etape înapoi în relaţiile lor cu UE. In preajma summit-ului de la Vilnius presiunile asupra Moldovei şi Ucrainei din partea Rusiei vor creşte, iar Transnistria va fi din pârghiile utilizate.

Este evident că Republica Moldova nu va putea face faţă singură unei asemenea ameninţări.  

În aceste împrejurări, eventuale rezultate pe dosarul transnistrean ar putea să ajute ambele state. Ucraina este singurul stat care are avantaje în faţa Rusiei pe dosarul transnistrean. Un mesaj clar adresat administraţiei de la Tiraspol şi susţinătorilor despre inadmisibilitatea unui scenariu de forţă ar fi unul important şi ar diminua un asemenea risc. In timpul rămas, o cooperare mai stânsă dintre Chişinău şi Kiev ar putea redresa atât imaginea Ucrainei ca un acor regional, cît şi ar da un impuls practic negocierilor.

Un aspect important ar fi deschiderea coşului trei de negocieri, Kievul are destule pârghii pentru a atinge acest obiectiv. Ucraina ar obţine un important capital diplomatic, dacă ar reuşi să formalizeze negocierile politice în timpul Preşedinţiei OSCE. Instituţionalizarea discuţiilor politice pot apropia mai mult cele două maluri, chiar daca la moment nu există o asemenea dorinţă la Tiraspol şi implicit ar conduce în discuţie osoluţie politică pentru acest conflict.

Deşi imitarea unui succes ar putea fi calea cea mai uşoară, aceasta ar vulnerabiliza poziţia Ucrainei faţă de Rusia şi mai mult. Pe de altă parte, un efort la final de an, mai ales în contextul relaţiei cu Rusia şi a parcursului european, ar aduce mai multe rezultate pozitive atât pentru Ucraina, cât şi pentru Chişinău, în vederea apropierii lor de Uniunea Europeană.

 
comments powered by Disqus
Prima / Analize / Provocările Președinției ucrainene a OSCE. Radu Vrabie. OSI-APE. 09.09.2013.
Adresa
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova


Tel.: +373-22-224430, 210986
Fax:
+373-22-210986, 233950 office@ape.md
Noutăţi  |  Analize  |  Opinii/Comentarii  |  Interviuri  |  Declaraţii  |  Documente  |  Conferinţe  |  Studii  |  Evenimente  |  UE - problematica transnistreana  |  Multimedia  |  APE în MassMedia  |  Friedrich Ebert Stiftung  |  Proiecte  |  Negociatori europeni
Copyright © 2019 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate

Acest site a fost elaborat si lansat cu sprijinul Ambasadei Marei Britanii in Republica Moldova
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
O soluţie Trimaran
Vizitatori: 481766
ultima actualizare: 23.01.2018