Rom Eng
Benzi RSS
Prima / Analize / Cristian GHINEA: Simbolul Moldovei europene: firma de livrat plăcinte la domiciliu – dialog cu Ioana AVĂDANI. Dilema Veche. 03.09.2009.
Cristian GHINEA: Simbolul Moldovei europene: firma de livrat plăcinte la domiciliu – dialog cu Ioana AVĂDANI. Dilema Veche. 03.09.2009.
Versiune tipar
03.09.2009

Ai fost de multe ori în Moldova. Se întîmplă cumva să mai ţii minte cum a fost prima dată, primul contact cu „ţara de peste Prut“?

A fost aşa de mult... cred că eram la grădiniţă. Bunicii mei trăiau pe atunci la Nihoreni, un sat din buza oraşului Răscani. Pentru copilul de 5-6 ani era nu numai o altă ţară, era o altă lume. Oameni noi (pe care mintea mea de copil îi uita de la o vizită la alta), altă limbă, dar aveam reperele mele: bomboanele de ciocolată, îngheţata, păpuşile pe care le tot primeam. Şi mai ţin minte lumea satului, cu încrengătura lui de rubedenii, cu mîncărurile minunate şi cu ospeţele pantagruelice, care se ţineau lanţ – că dacă apucai să vizitezi vreo rubedenie, musai trebuia să treci pe la toate, „la acelaşi nivel de reprezentare“.

Aveai senzaţia de „altă ţară“?

Da, absolut. Şi erai silit să simţi că eşti „în altă ţară“ – căci se schimbau roţile de la vagoanele de tren. Era semn sigur că regulile tale nu se mai aplică de aici încolo.

Te întreb pentru că eu ţin minte primele senzaţii. Nu am avut legătură cu Republica Moldova pînă prin 2003, cînd am fost acolo la o conferinţă, era ceva oficial organizat de guvern. Şi am fost luat de la aeroport de o maşină oficială, în care nici şoferul, nici persoana de la protocol nu vorbeau nici română, nici engleză. Eu neştiind rusa, am rămas muţi tot drumul. Cum mă pregatisem să dau nas în nas cu ţara soră, asta m-a timorat. Înainte să intru în hotel, am dat fuga la un Internet-café, era o urgenţă. Acolo, la fel, nu am reuşit să mă înţeleg cu băiatul care se ocupa de calculatoare, decît prin semne. În fine, ajung la hotel la recepţie şi întreb timid: „vorbiţi româna?“. La care fata de acolo se uită în paşaportul meu şi zice cu o voce de dojană trist-melancolică: „Domnu’ Ghinea, dar cum să nu vorbim româneşte? Ce vorbă-i asta?“. M-am simţit atît de prost... Apoi, am ieşit să mă plimb şi m-a lovit acea senzaţie stranie că este şi nu este ţară străină. Adică, te plimbi pe Bulevardul Ştefan cel Mare, dar vezi caschetele sovietice ale poliţiştilor, genul acesta de amănunte te lovesc. Să revenim la zi. Am fost acum, în august, la Chişinău, pentru un raport al fundaţiei Soros şi, fiind, acolo ne-a venit ideea să vorbim despre amănuntele Moldovei. Spune-mi cîteva care îţi vin în minte cînd te gîndeşti la Chişinău.
Pe mine mă mişcă, de fiecare dată cînd merg, contrastul dintre dulceaţa de tîrg a Chişinăului – străduţele străjuite de copaci bătrîni şi noduroşi, casele negustoreşti, care cu intrare din stradă, care cu curţi interioare – şi clădirile instituţionale fudule, copii de suflet ai arhitecturii triumfaliste de ani ’60 sau cartierele populare, cu blocuri cum vezi prin filmele ruseşti (vai mie! descriu un oraş văzut cu ochii mei, utilizînd imagini din filme...).

Audit de limbă

Remarc, de fiecare dată, dulceaţa limbii, cu firescul ei uşor modificat de o topică străină de cea latină... firescul şi efortul uriaş al unei limbi oprite din curgerea ei firească, prin 1940, de a-şi inventa cuvinte de trebuinţă în anii 2000 şi de a prinde din urmă neologismele.

Am văzut că mulţi români privesc de sus accentul şi cuvintele folosite de basarabeni, ceea ce pe mine mă enervează întotdeauna, pentru că e o experienţă fascinantă să trăieşti o altă limbă română, şi chiar să te gîndeşti la cuvinte pe care le percepi altfel, le redescoperi. Arhaismele lor fac toţi banii. Cînd priveam spectacolul asedierii Parlamentului, în aprilie, un domn care încerca să-i oprească pe vandali s-a prezentat ca fiind un candidat independent care „agonisise semnăturile şele necesare“. Cuvîntul ăsta „agonisit“, un arhaism specializat la Bucureşti pe care ei îl folosesc cu sensul propriu, de „strîns“, cel puţin pe mine m-a detensionat, mi-a provocat veselie în contextul acela. Citeam recent pagina în română/moldovenească a delegaţiei Comisiei Europene la Chişinău, şi ideea de „tîrg de proiecte“ apărea ca „iarmaroc de proiecte“, ceea ce e logic, pentru că atunci cînd a fost ruptă legătura firească, în anii ’40, tîrg şi iarmaroc chiar însemnau acelaşi lucru – mă gîndesc eu. Nu ne face mai deştepţi o astfel de limbă română, ca o capsulă în timp de care avem parte?

Şi este de remarcat că „omologii“ noştri de la Chişinău simt această fractură lingvistică. Recent, discutam cu cîţiva colegi ziarişti care se gîndeau la un soi de „audit de limbă“ pe produsele lor, căci le era evident că limba pe care o folosesc este comprehensibilă, perfect comprehensibilă – dar nu este româna Academiei... (nu că cea din presa noastră ar fi... )

Şi încă ceva despre limbă, constat şi un import de neologisme de ultimă oră care nu mai trec pe la Bucureşti. De pildă, cuvîntul „finisat“ folosit ca „sfîrşit“, o conferinţă s-a „finisat“… Pentru lingvişti e probabil fascinant, două limbaje care importă cuvinte la momente diferite şi le schimbă. Ai făcut la Chişinău cercetare în domeniul presei. Seamănă cu presa europeană?

Aici m-ai prins. Nu, nu seamănă... din multe puncte de vedere. Dar să nu fac şi eu aceeaşi greşeală pe care o reproşez altora; nu vreau să generalizez. Că nici „presa moldovenească“ nu este un tot unitar, şi nici „presa europeană“ nu există ca atare. Vedem însă un sector de presă scrisă dominat de ziare care apar de două, de trei sau patru ori pe săptămînă. De canale mediatice puternic înregimentate politic. De un sector al presei proprietate de stat încă foarte puternic (în special la nivel local), dar vedem şi iniţiative private cu zvîc, pline de energie şi care – dacă ar fi lăsate să funcţioneze după regulile economiei de piaţă – ar ajunge şi la profit. Mai remarc o mare încărcătură emoţională a textului jurnalistic, în detrimentul ştirii, care rămîne palidă, neînsemnată, tristă.

Aici eşti mai optimistă decît mine, mie mi se pare iremediabil plicticoasă presa de acolo. De la partea tehnică, alb-negru, ziare de patru pagini, la conţinut, aproape numai editoriale lungi, informaţie mai deloc, altfel decît deja rumegată. Presa pro-Voronin stă mai rău, dar nici cea de opoziţie (iar prăpastia şi ura reciprocă sînt uriaşe) nu e mult mai bună. Crezi că îmi dau aere de european? Jurnalist european?

Observaţiile sînt corecte – iar plictiseala este un element subiectiv. Dar nu cred să mai fi văzut în vreo ţară europeană o mai apăsată suprapunere între presă şi politică. E stilul acela revanşard, „cine nu e cu noi e împotriva noastră“. Am scris aceasta şi în raportul meu pentru că mie mi se pare de neînţeles cum opoziţia democrată nu a găsit cu cale să facă o ofertă politică populaţiei vorbitoare de limba rusă, că doar nu toţi cei ce folosesc rusa ca limbă de comunicare or fi comunişti!

În schimb, parcă ONG-urile de acolo sînt peste presă şi societate, cele de protecţie a presei, think-tank-urile uneori îmi par mai profesioniste chiar decît cele de la Bucureşti. Să fie efectul faptului că o ţară rămasă în urmă încă beneficiază de fonduri pentru organizaţii, de la donatorii mari?

Nu e vorba numai de fonduri, e vorba de capacitate de coordonare, de viziune, de know-how, într-un fel, societatea civilă a fost un debuşeu pentru energiile motrice. Există o mare densitate de oameni absolut remarcabili în societatea civilă din Moldova.

Societate europeană, stat asiatic

În schimb, contactele mele cu mediul oficial au fost traumatizante. Respiră acea încordare de stat care priveşte societatea ca pe un duşman şi orice străin, mai ales un român, ca pe un spion. Am întîlnit şi oameni OK care lucrează pentru instituţii de acolo, dar păreau a fi mai degrabă ei disidenţi, nu reprezentau regula. E acolo un război rece veritabil între stat şi societate. Dacă ar fi să răspund pe scurt la întrebarea noastră, aş zice că Moldova are o societate europeană şi un stat asiatic.

Cred că cei mai europeni dintre toţi sînt tinerii. Ei ştiu ce vor (vor în Europa), se pune încă mare valoare pe şcoală, pe diploma universitară, pe libertate, pe comunicare şi, da, pe distracţie.

Am avut o întrevedere cu o politiciană din opoziţie care ne-a povestit despre întîlnirea cu europarlamentara Marianne Mikko, care a condus delegaţia de observatori a Parlamentului European la alegerile din aprilie. Doamna era destul de îngăduitoare cu guvernul, reţinută în critici, iar cînd a vrut să se vadă şi cu opoziţia, au dus-o, fără să o anunţe, într-o sală a Primăriei din Chişinău unde se adunaseră răniţi şi rudele celor arestaţi în nopţile de după demonstraţii. A ieşit un întreg scandal, doamna europarlamentar i-a acuzat că i-au înscenat un teatru politic, dar pînă la urmă a fost nevoită să stea şi să asculte ce spuneau oamenii aceia. Cum ţi s-a părut episodul, apropo de Europa de la Chişinău?

Frustrant, aşa cum, fără îndoială, li s-o fi părut şi colegilor moldoveni. Tu vorbeai de un „stat asiatic“ care domină Moldova. Europa s-a încăpăţînat să vadă în Moldova o ţară europeană, cu „mici lipsuri“. Instituţiile internaţionale au încercat să joace nu numai corect (asta este obligatoriu), ci şi elegant cu Guvernul de la Chişinău. După cum povesteau colegii jurnalişti cu care am vorbit, e o mare naivitate să crezi angajamentele pro-europene ale unui guvern comunist. Tactul de care a dat dovadă Europa în relaţiile cu Chişinăul i-a consolidat pe comunişti în practicile lor şi i-a frustrat pe cei din opoziţie. A existat, fără îndoială, un moment în care abordarea „cu mănuşi“ ar fi trebuit să înceteze – şi acela a fost momentul în care s-a vărsat sînge (ca să păstrăm un pic din emotivitatea colegilor de peste Prut).

La plăcinte înainte…

UE nu prea ştie ce vrea cu Moldova. Mi s-a spus în faţă la Comisie cînd am întrebat ce cred despre perspectivele pe termen lung ale Moldovei. Mi-au spus că ei cred că Moldova se va apropia de UE, dar că vor dori mereu să nu supere Rusia. Pentru ei, în harta lor mentală, Moldova e încă ograda Rusiei. Şi aici aş vrea ca România să ţină sus şi tare Moldova pe agendă, pînă se obişnuiesc cu ideea că ar trebui să depindă doar de Moldova, cît se apropie de UE. Cred că e legitim ca scop pentru România să facă asta. Mi-a spus ceva o doamnă de la un think-tank din Bruxelles cînd am întrebat-o dacă România e credibilă ca avocat pentru Moldova. Zice: să ştii că nu prea sînteţi, păreţi pătimaşi şi vă vor urma (statele membre) doar în chestiuni minimale, cu grijă. Dar pe de altă parte, România este singurul stat membru cu interese şi expertiză în Moldova. Dacă voi nu ţineţi Moldova pe agenda UE, nimeni nu o va face. În definitiv, asta se practică acolo. Polonia face asta cu Belarus. Franţa – cu nordul Africii, treptat România va media relaţia UE-Moldova, e inevitabil, trebuie doar să o facem inteligent.

Şi informaţiile mele concordă. Majoritatea diplomaţilor europeni acreditaţi la Chişinău vin fie cu experienţa rusească (mandate anterioare servite la Moscova), fie cu studii teoretice în spaţiul rus. Pînă una-alta, vizele de UE le dă ambasada Ungariei la Chişinău. Nu spun că ai dreptate (nu e zona mea de expertiză), dar mi se pare logic ce spui. Ce îi trebuie Moldovei acum este un puternic simţ pragmatic. Vorbim de o ţară al cărei principal partener economic este România. Şi care reacţionează introducînd vize pentru principalul său partener economic şi lansînd campanii susţinute de guvern împotriva acestuia. E nevoie de pragmatism pentru a se trece de bariera lingvistică românofoni-rusofoni, pentru a se coagula energiile reformatoare din întreg spectrul demografic. E nevoie de spirit practic pentru a utiliza ce e bun şi cald şi frumos din tradiţie ca pe o trambulină, nu ca pe o frînă. Uite, simbolul Moldovei europene, pentru mine, care uneşte tradiţie şi confort modern şi consumerism şi iniţiativă: firma de livrat plăcinte la domiciliu. Aşa cum comandăm noi pizza sau „chinezească“, aşa poţi comanda la Chişinău plăcinte cu varză, cu brînză, cu carne, cu vişine... cu ce vrei! Asta ar trebui să fie Moldova: dulce şi eficientă.

De acord. Încheiem triumfal în miros de plăcinte cu... ce vrei!

a consemnat Cristian GHINEA

 
comments powered by Disqus
Prima / Analize / Cristian GHINEA: Simbolul Moldovei europene: firma de livrat plăcinte la domiciliu – dialog cu Ioana AVĂDANI. Dilema Veche. 03.09.2009.
Adresa
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova


Tel.: +373-22-224430, 210986
Fax:
+373-22-210986, 233950 office@ape.md
Noutăţi  |  Analize  |  Opinii/Comentarii  |  Interviuri  |  Declaraţii  |  Documente  |  Conferinţe  |  Studii  |  Evenimente  |  UE - problematica transnistreana  |  Multimedia  |  APE în MassMedia  |  Friedrich Ebert Stiftung  |  Proiecte  |  Negociatori europeni
Copyright © 2019 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate

Acest site a fost elaborat si lansat cu sprijinul Ambasadei Marei Britanii in Republica Moldova
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
O soluţie Trimaran
Vizitatori: 482759
ultima actualizare: 23.01.2018