Rom Eng
Benzi RSS
Prima / Interviuri / Kalman Mizsei: „Doar în formatul 5+2 pot fi elaborate înţelegeri care să fie legitime şi viabile”. Comunicat de Presă APE.
Kalman Mizsei: „Doar în formatul 5+2 pot fi elaborate înţelegeri care să fie legitime şi viabile”. Comunicat de Presă APE.
Versiune tipar
05.09.2008

În legatără cu interpretările ale unor medii de informare a declaraţiilor Reprezentantului Special al Uniunii Europene pentru Republica Moldova, Kalman Mizsei, făcute în cadrul unei discuţii cu un grup de jurnalişti din Chişinău şi Tiraspol cu priljul paricipării la programul „Dialoguri Transnistrene” organizat de Asociaţia pentru Politică Externă (APE) la Vadul lui Vodă la 5 septembrie 2008, prezentăm textul complet al declaraţiilor dlui Mizsei. Precizăm că acestea au fost singurele declaraţii făcute pentru presă de reprezentantul UE pentru Republica Moldova la seminarul de astăzi, iar alte afirmaţii şi aprecieri care îi sunt atribuite nu corespund realităţii.

Întrebare: Formatul negocierilor pentru reglementarea transnistreană pare să se deplaseze în formatul 2+1, adică Chişinăul şi Tiraspolul plus Rusia. Cum vede Occidentul şi, în particular, Uniunea Europeană această schimbare şi cât de rezultative pot fi asemenea negocieri?

Kalman Mizsei: Doar în formatul 5+2 pot fi elaborate înţelegeri care să fie legitime şi viabile. Desigur, discuţii pot fi purtate între domnul Medvedev şi domnul Smirnov şi domnul Voronin, dar aceste discuţii categoric nu pot înlocui procesul de negocieri şi în urma acestor discuţii nu se poate ajunge la nişte principii de reglementare viabilă  a conflictului transnistrean. Acest lucru se poate face doar în formatul 5+2.

În formatul 5+2 sunt reprezentate destul de larg interesele din interiorul şi din jurul acestui conflict din Moldova, iată de ce este unica modalitate legitimă pentru identificarea unei soluţii. Şi, apropo, în anul 2003 exact formatul 1+2 s-a dovedit a fi neviabil şi acum ar fi foarte incorect să se încerce repetarea aceluiaşi scenariu.

Uniunea Europeană este categoric în favoarea formatului 5+2 şi în favoarea relansării cât mai urgente a negocierilor în acest format. După ceea ce s-a întâmplat în Georgia, este şi mai mult în interesul partenerilor noştri ca să nu experimentăm cu formule neviabile, nelegitime, nedemocratice.

Cât de posibilă credeţi că este revenirea la planul Kozak de reglementare a conflictului transnistrean, propus de Federaţia Rusă în 2003?       

Kalman Mizsei: Planul Kozak, cu tot respectul nostru pentru eforturile domnului Kozak, a avut neajunsuri care ne fac să credem că el nu putea şi nu poate constitui bază pentru o înţelegere. Una dintre acestea constă în faptul că planul Kozak crea, de fapt, un stat ne-suveran, ci un model confederativ care conţine prevederi de natură să paralizeze viaţa ţării – un drept de veto exagerat pentru regiunea transnistreană şi exagerat de multe situaţii unde decizii importante urmau să fie adoptate doar prin votul ambelor părţi.

Noi optăm pentru acordarea regiunii transnistrene a unor împuterniciri largi, ferm garantate de legea constituţională moldovenească pe de o parte, iar pe de altă parte pentru un mecanism internaţional de monitorizare în care să participe atât Rusia cât şi vecinii Republicii Moldova.

Analiştii spun că pentru a nu admite repetarea evenimentelor după scenariul osetin, UE trebuie să fie mai activă în Transnistria. Este reală acestă prezenţă mai activă a UE în regiunea transnistreană şi ce acţiuni pot fi întreprinse în acest sens?

Kalman Mizsei: Cred că suntem mai activi decât se vede şi în ultimii ani suntem mult mai prezenţi în majoritatea domeniilor care au un impact asupra reglementării transnistrene. Ajutăm foarte activ Republica Moldova, procesele noastre integraţioniste cu Moldova avansează foarte mult, ceea ce are un impact foarte favorabil asupra posibilelor variante de soluţionare a conflictului transnistrean.

În presă au apărut informaţii despre un nou plan al Chişinăului despre care am aflat că este în prezent trimis pentru avizare Comisiei de la Veneţia a Consiliului Europei. Doamna Greceanîi a declarat că acesta prevede autonomie pentru Transnistria şi retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova. Nu credeţi că acest plan va aduce din nou negocierile în impas, în sensul acceptului Rusiei de a-şi retrage trupele?

Kalman Mizsei: Un răspuns cu adevărat pertinent la această întrebare se va putea da doar după ce formatul 5+2 va începe să lucreze şi Rusia îşi va arăta disponibilitatea de a coopera cu partenerii săi internaţionali şi îi va convinge pe partenerii săi de la Tiraspol să lucreze mai constructiv. Toate aspectele tehnice ale reglementării transnistrene sunt cunoscute şi, de aceea, atunci când va exista voinţă politică în Rusia şi în Transnistria, conflictul va putea fi soluţionat foarte repede. Şi această reglementare va fi extrem de favorabilă pentru populaţia din Transnistria mai ales, dar şi pentru cei din Republica Moldova în general.

Legea moldovenească din 2005 privind principiile de bază ale statutului regiunii transnistrene reflectă viziunea Uniunii Europene asupra drepturilor şi libertăţilor ce ar trebui să revină regiunii transnistrene, sau această lege ar trebui modernizată?

Kalman Mizsei: Noi ne concentrăm acum asupra elaborării unui model viabil în formatul 5+2, a unui model care să poată fi convenit cu alţi parteneri. Şi atunci când acest lucru va fi finalizat, partenerii noştri moldoveni vor trebui să examineze în ce măsură această soluţie consensuală este sau nu este conformă cu prevederile legii din 2005. Din câte înţelegem, poziţia părţii moldovene este că legea privind statutul regiunii transnistrene trebuie să fie una constituţională, care să fie adoptată cu două treimi din voturile parlamentarilor.

Revenind la subiectul asa-zisului format 2+1, care vor fi reacţia şi acţiunile UE în eventualitatea semnării unui document-cadru, după toate negocierile dintre Medvedev şi Voronin?

Kalman Mizsei: Noi credem cu fermitate că există o conexiune foarte strânsă între natura procesului şi rezultatul lui. De aceea, noi nu credem că procesul care exclude cei mai importanţi parteneri ai Moldovei poate rezulta într-o soluţie echitabilă şi viabilă. (We believe very strongly that there is a very strong connection between the nature of the process and the result. And therefore we do not believe that a process that excludes the most important partners of Moldova can result in a fair and viable settlement). 

Care sunt aşteptările Dumneavoastră legate de întâlnirea în formatul 3+2 programată pentru luni, 8 septembrie, la Viena?

Kalman Mizsei: Cred că la Viena Rusia are o foarte bună posibilitate de a demonstra că poate fi un partener constructiv al comunităţii internaţionale şi să-şi manifeste voinţa de cooperare prin participarea la pregătirea activă a graficului concret pentru negocierile în fomatul complet 5+2. Nu aş vrea să anticipez că anume aşa va fi, dar noi vom evalua succesul acestei întrevederi anume reieşid din acest criteriu.

Vineri aţi fost citat cu declaraţia că soluţionarea conflictului transnistrean este posibilă până la alegerile parlamentare din Republica Moldova din 2009.

Kalman Mizsei: Este o interpretare a ceea ce am spus. Mesajul mei era, de fapt, că pentru noi e important ca soluţia pentru reglementarea definitivăa conflictului să fie una echitabilă şi durabilă, pentru ca, după adoptarea ei, ţara să se poată dezvolta puternic şi în ritmuri accelerate. Moldova, inclusiv regiunea transnistreană, are nevoie de stabilitate politică şi de un stat eficient pentru a se putea dezvolta rapid. Moldova are o moştenire venind din perioada URSS, peste care s-a suprapus şi cea a conflictului transnistrean şi este foarte important ca acum celor 3,5 milioane de oameni să li se acorde şansa de dezvoltare pe o cale europeană, o cale favorabilă întregii populaţii.

Când se putea face acest lucru, nu vreu să speculez. Voi spune doar că dacă există voinţă politică acest lucru se va putea realiza până la alegerile din 2009. Dar nu aş vrea să speculez acest aspect, pentru că dacă nu există voinţă politică, e mai bine să se mai lucreze un timp asupra tuturor aspectelor.

 
comments powered by Disqus
Prima / Interviuri / Kalman Mizsei: „Doar în formatul 5+2 pot fi elaborate înţelegeri care să fie legitime şi viabile”. Comunicat de Presă APE.
Adresa
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova


Tel.: +373-22-224430, 210986
Fax:
+373-22-210986, 233950 office@ape.md
Noutăţi  |  Analize  |  Opinii/Comentarii  |  Interviuri  |  Declaraţii  |  Documente  |  Conferinţe  |  Studii  |  Evenimente  |  UE - problematica transnistreana  |  Multimedia  |  APE în MassMedia  |  Friedrich Ebert Stiftung  |  Proiecte  |  Negociatori europeni
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate

Acest site a fost elaborat si lansat cu sprijinul Ambasadei Marei Britanii in Republica Moldova
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
O soluţie Trimaran
Vizitatori: 653694
ultima actualizare: 23.01.2018