|
|
Prima / Friedrich Ebert Stiftung |
|
|
|
Sinteze şi Dezbateri de Politică Externă 20.09.2009
Emisiune dedicată problemelor care au marcat politica moldovenească în ultimii ani, multe dintre ele numărându-se şi printre restanţele R. Moldova la implementarea Planului de Acţiuni cu Uniunea Europeană. Este vorba de: consolidarea instituţiilor democratice, asigurarea independenţei justiţiei, libertatea de exprimare, respectarea drepturilor cetăţeneşti, dezvoltarea economică şi socială a statulu. Invitaţi: Liliana Viţu, expert pe ţară pentru Freedom House şi Bogdan Ţîrdea, analist, Directorul Institutului Social Democrat. |
|
Sinteze şi Dezbateri de Politică Externă 13.09.2009
Emisiune despre situaţia care s-a creat în Republica Moldova după decizia Curţii Constituţionale din 8 septembrie, prin care alegerea lui Mihai Ghimpu în funcţia parlamentului a fost considerată legală, despre priorităţile Alianţei pentru Integrarea Europeană, dar şi despre posibilele replici ale Partidului Comuniştilor. Invitaţi Nicu Popescu, cercetător la Consiliul European pentru Relaţiile Externe, biroul de la Londra, Victor Chirilă, directorul executiv interimar al Asociaţiei pentru Politică Externă şi Vlad Lupan, expert independent. |
|
Sinteze şi Dezbateri de Politică Externă 06.09.2009
Emisiune despre cîteva evenimente care au avut loc la Bucureşti, Kiev şi Moscova şi care au legătură directă cu Republica Moldova.Invitaţi: Anatol Ţăranu, fost deputat care acuma activează în cadrul Institutului de Istorie şi Drept al Academiei de Ştiinţe, Eugen Revenco, director de programe la Asociaţia pentru Politică Externă. |
|
Sinteze şi Dezbateri de Politică Externă 30.08.2009
Emisiune despre vizita preşedintelui în exerciţiu şi liderului comunist Vladimir Voronin în Rusia pe 21 august şi despre relaţiile şi influenţa Moscovei în spaţiul ex-sovietic. Invitaţi: Oazu Nantoi din partea Institutului pentru Politici Publice, Oleg Cristal de la Asociaţia ADEPT şi Radu Vrabie de la Asociaţia pentru Politică Externă. |
|
Sinteze şi Dezbateri de Politică Externă 23.08.2009
Emisiune despre cum arată Republica Moldova după 18 ani de independenţă. Invitaţi: Iurie Leancă, deputat al Partidului Liberal-Democrat (PLDM) şi Oleg Serebrian, deputat al Partidului Democrat (PD) |
|
Sinteze şi Dezbateri de Politică Externă 16.08.2009
Emisiune dedicată obiectivelor politicii externe a "Alianţei pentru Integrare Europeană". Invitaţi: Natalia Catrinescu, ex-secretară Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană a R. Moldova şi Valeriu Prohniţchi, director executiv al Centrului Analitic „Expert-Grup” |
|
Sinteze şi Dezbateri de Politică Externă 09.08.2009
Emisiune dedicată situaţiei din Republica Moldova care s-a creat după alegerile din 29 iulie curent. Invitaţi: Mihai Cernenco, Conferenţiar Universitar şi Octavian Ţîcu, Şeful Catedrei Relaţii Internaţionale la ULIM |
|
Sinteze şi Dezbateri de Politică Externă 02.08.2009
Emisiune dedicată alegerilor parlamentare din 29 iulie, sau mai exact modului în care rezultatul acestui scrutin ar putea influenţa politica externă a R. Moldova în perioada imediat următoare. Invitaţi: Vlad Lupan, expert independent, dl. Igor Munteanu, Director Executiv al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „IDIS - Viitorul”. |
|
Sinteze şi Dezbateri de Politică Externă 26.07.2009
Emisiune dedicată factorului extern în actuala campanie electorală. Invitaţi: Victor Chirilă, Director Executiv interimar, Asociaţia pentru Politică Externă, Oleg Cristal, Asociaţia pentru Democraţie Participativă, Corneliu Ciurea, Expert independent. |
|
Sinteze şi Dezbateri de Politică Externă 19.07.2009
Emisiune dedicată modului în care este văzută actuala politică externă a Republicii Moldova de către reprezentanţii partidelor politice. Invitaţi: Grigorie Petrenco, candidat pe listele Pardidului Comuniştilor şi Andrei Popov, candidat listele Partidului Democrat. |
|
Prima / Friedrich Ebert Stiftung |
|
|
|
|
|
|
|