Victor Chirilă: Ce asteaptă Europa de la noua administraţie Americană? - Foarte mult se vorbeşte că se aşteaptă o schimbare de tactică în atingerea obiectivelor, care oricum rămân aceleaşi pentru politica externă americană. Problemele Irakului, Iranului sau Koreei de Nord rămân aceleaşi. La noi în zonă, conflictele rămân, evident, în continuare nesoluţionate. Mai sunt problema securităţii energetice, problemele din Caucaz. Cum ar putea arăta viitoarea cooperare între SUA şi Uniunea Europeană, pentru că în trecut, cel puţin în timpul primului mandat al lui Bush, parteneriatul trans-atlantic nu a funcţionat prea bine. Au existat nemulţumiri mari în Uniunea Europeană. Se aşteaptă îmbunătăţiri în acest sens, odată cu venirea lui Obama? Şi care ar putea fi impactul pentru Republica Moldova?

Nicu Popescu: Fără îndoială se aşteaptă o îmbunătăţire. Barak Obama este extrem de popular în Europa, este fără doar şi poate candidatul Europei la alegerile din Statele Unite, dacă putem utiliza această formulă. Ne aducem aminte că Obama a fost aclamat în timpul vizitei sale la Berlin şi cred că în acest sens, faptul că anume Barack Obama a fost ales preşedintelele Statelor Unite, fără doar şi poate, creează un nou context pentru relaţiile trans-atlantice, în condiţiile în care diviziunile dintre administraţia preşedintelelui Bush şi majoritatea statelor europene, cauzate de războiul din Irak în 2003, cred că au marcat foarte mult preşedinţia lui Bush. Şi iată că acest bagaj al unor diviziuni şi chiar tensiuni foarte seriose dintre Europa şi Statele Unite este într-un fel aruncat la coşul de gunoi. Un al doilea element, care are potenţialul de a facilita relaţiile trans-atlantice, ţine de faptul că administraţia preşedintelui Bush a fost extrem de discreditată în lume, inclusiv în Europa, din cauza abuzurilor din Guantanamo Bay şi Abu Ghraib, şi în acest context, o ruptură drastică cu abuzurile din timpul administraţiei preşedintelui Bush, fără doar şi poate, iarăşi va facilita acest context nou trans-atlantic. În acelaşi timp, trebuie să ne dăm seama că o bună parte din problemele structurale din relaţia trans-atlantică nu vor pleca nicăieri. Una din ele ar fi faptul că majoritatea aliaţilor europeni ai Statelor Unite nu sunt suficient de implicaţi în soluţionarea problemelor din Irak şi Afganistan. Barak Obama a promis că se va concentra mai mult pe câştigarea războiului din Afganistan şi că, eventual, va retrage trupele din Irak. Şi în acest instinct al său este mult mai aproape de majoritatea liderilor europeni. În acelaşi timp trebuie să ne dăm seama că majoritatea statelor europene sunt destul de reticente să trimită mai multe trupe, atât în Irak, cât şi în Afganistan. Şi faptul că Barak Obama devine preşedintele Statelor Unite nu înseamnă că Germania, de exemplu, este gata să îşi mărească prezenţa sa în Afganistan sau să ajute America mai mult în stabilizarea situaţiei din Irak. Deci, venirea lui Barak Obama la preşedinţie, creează un nou context, o nouă atmosferă, mai mult confort psihologic pentru relaţia trans-atlantică. Potenţial, aduce Statele Unite şi Europa mai aproape una de alta, în rezolvarea unor probleme ca Iranul sau ca Afganistanul, dar nu soluţionează automat existenţa unor anumite divergenţe sau nuanţe diferite în abordarea de către Uniunea Europeană a relaţiilor cu Rusia sau disponibilitatea statelor membre ale Uniunii Europene de a fi implicate în Afganistan.

Lina Grâu: Care vor fi relaţiile Statelor Unite cu Rusia, după aceste alegeri, în ce măsură criza economică ar putea aibă un impact asupra acestor relaţii? De ce natură ar putea fi acest impact?

Nicu Popescu: Deocamdată nu ştim cât de serioasă şi cât de lungă va fi criza. Şi cred că la această etapă nu putem presupune cum vor ieşi Rusia şi Statele Unite din această criză. Cert este că această etapă Rusia este într-o anumită măsură şocată de faptul că piaţa financiară rusă s-a aflat în liberă cădere şi, de fapt, piaţa financiară rusă a avut cea mai pronunţată cădere din lume, inclusiv cu pieţele financiare din Statele Unite, China sau Brazilia. Într-un fel sau altul, elitele din Federaţia Rusă se află într-o stare de reconsiderare a poziţiei lor. Rusia, cel puţin pe termen scurt, se mişcă spre o poziţie ceva mai puţin ambiţioasă şi ceva mai puţin zgomotoasă în relaţiile internaţionale, pentru că încearcă să înţeleagă care vor fi consecinţele pe termen lung a crizei şi care va fi impactul asupra Rusiei. Deci, dacă doriţi, astăzi Rusia intră într-o nouă fază de incertitudine, în condiţiile în care acei 7 ani de ascensiune clară a Federaţiei Ruse, mai mult sau mai puţin se află într-o stare de pauză sau chiar într-o stare de recul, cel puţin pe termen scurt.

Lina Grâu: Domnule Victor Chirilă, credeţi că această criză financiară mondială ar putea avea vreun impact asupra relaţiilor ruso-americane?

Victor Chirilă: Ce aş putea să spun despre criză? Evident că-i va face pe ruşi mult mai atenţi formularea obiectivelor şi în alegerea instrumentelor de atingere a acestor obiective. Evident că tonalitatea ar putea să se schimbe în timp. Pentru că iată, ieri, preşedintele Medvedev a ţinut acel discurs în faţa naţiunii şi din discurs nu tragem concluzia că Rusia ar fi fost influenţată de criza economică şi de scăderea pieţei financiare, de scăderea preţurilor la petrol. Rusia este în continuare destul de agresivă în discurs şi se pare că este gata să fie şi agresivă în acţiuni. Pentru că aşa cum ştim deja, preşedintele Medvedev a anunţat că Rusia va instala în regiunea Kaliningrad o staţie electronică, ce va fi o contrabalanţă pentru sistemul antirachetă pe care SUA vor să-l instaleze în Europa, mai bine zis acele elemente ale scutului anti-rachetă pe care SUA vor să le instaleze în Cehia şi Polonia. Iarăşi, nu exclud că acesta ar fi un mesaj transmis noului preşedinte ales al SUA, un fel de ridicare a tonului, ridicare a mizei pentru ca mai apoi să se obţină de la Washington concesiile dorite. V-om vedea. Cred însă că ambele capitale, atât Washingtonul, cât şi Moscova au nevoie una de alta, pentru a-şi atinge obiectivele strategice în diferite probleme. Probleme comune pentru ambele state, care ridică anumite riscuri la adresa securităţii ambelor state. Fie este vorba despre neproliferarea armelor de distrugere în masă, fie este vorba despre terorismul internaţional, fie că este vorba despre extremismul ideologic de origine musulmană. Deci, toate aceste lucruri afectează ambele state. Chiar şi problema securităţii energetice, este o problemă de interes comun. Şi se pare că am putea să ne aşteptăm la diferite tatonări, la anumite încercări de a găsi modalităţi de a depăşi actualele probleme, actualele tensiuni. Problema georgiană, de fapt, a ridicat la maximum tensiunile între Washington şi Moscova, dar iată că perspectivele de integrare în NATO ale Georgiei şi Ucrainei s-au îndepărtat cu câţiva ani. Deci, perspectiva integrării lor în NATO nu mai este atât de aproape, cum se credea în aprilie 2008, la Summitul de la Bucureşti. Şi acest lucru creează, consideră unii analişti internaţionali, o anumită atmosferă, o fereastră de oportunitate pentru ambele capitale, pentru a depăşi tensiunile acumulate între ele în ultimul timp.  

Lina Grâu: Cu aplicaţie pentru Republica Moldova, mai mulţi politicieni de la Chişinău au declarat ieri, după victoria lui Obama că speră că aceasta înseamnă o mai mare susţinere a Statelor Unite pentru Republica Moldova, inclusiv în dialogul cu Rusia pe segmentul transnistrean, dar şi pentru democratizarea societăţii din Republica Moldova. Alţii au spus că această democratizare trebuie să vină din interior şi atunci şi partenerii occidentali vor fi mai dispuşi să ofere un sprijin. Cum vedeţi aceste aspecte?

Nicu Popescu: Fără doar şi poate, calitatea relaţiilor dintre Republica Moldova şi SUA sau dintre Republica Moldova şi UE, va depinde în primul rând de calitatea reformelor din Moldova. Nivelul sprijinului oferit Moldovei va depinde în mare parte de procesele de democratizare, de calitatea alegerilor de anul viitor şi, din această perspectivă, nu cred că preşedintele Obama se gândeşte sau s-a gândit vreodată anume la Republica Moldova pentru că în cazul unui stat precum Republica Moldova, politica este decisă în mare parte de oficialii din Departamentul de Stat, care nu se schimbă. Şi cred că politica SUA faţă de Moldova va avea un nivel destul de înalt de continuitate. Totodată, nu ştim care va fi noul ton al relaţiilor dintre SUA şi Rusia, şi acest lucru ar avea un impact indirect asupra Moldovei. Dar, dacă doriţi, două tendinţe structurale vor determina care va fi noul ton al relaţiilor ruso-americane. Multe lucruri vor depinde de acea echipă de politică externă pe care şi-o va alege Barak Obama şi, în acelaşi timp, foarte multe vor depinde de impactul crizei financiare asupra Rusiei.

Lina Grâu: Să trecem la subiectul cooperării economice la Marea Neagră sau în cadrul altor structuri regionale. În ce măsură credeţi că această calitate a Republicii Moldova de membru în structuri de acest fel este de natură să impulsioneze integrarea europeană sau ancorează Republica Moldova în continuare în spaţiul euro-asiatic. Este şi aceasta o punte care poate fi folosită pe calea spre integrarea europeană?

Nicu Popescu: Cred că adevărata cale spre integrarea europeană este mai degrabă necesitatea de a utiliza astfel de organizaţii pentru a promova reformele şi de a rezolva acele probleme de care se ciocneşte Republica Moldova. În acest sens, cooperarea regională, inclusiv cu statele de la Marea Neagră este un pas înainte spre integrarea europeană. Însă trebuie să ne dăm seama că participarea într-o organizaţie sau alta, indiferent de simbolismul unei sau altei organizaţii nu soluţionează în sine problema apropierii de Uniunea Europeană, pentru că acest tip de organizaţii trebuie să servească, de fapt, drept instrumente de reformare şi europenizare a ţării. Or, în această perspectivă, organizaţia pentru cooperare la Marea Neagră presupune anumite instrumente, care pot facilita aceste reforme, inclusiv prin cooperarea cu statele din regiune, însă acest lucru nu se face automat.

Victor Chirilă: Aici, fără îndoială, nu putem să nu menţionăm implicarea Uniunii Europene prin Sinergia la Marea Neagră. Evident că această implicare, care deocamdată se bazează pe aceleaşi structuri, existente deja în regiune, nu vedem, deocamdată, care este valoarea adăugată a implicării UE, pentru că suntem la etapa iniţială. Se pare totuşi că Republica Moldova priveşte reticent această cooperare şi doreşte o mai mare cooperare în domeniul Parteneriatului Estic, care este în fază de proiect, în fază de dezbateri la Bruxelles. Cum vedeţi dumneavoastră lucrurile, din perspectiva unui Parteneriat Estic cu UE, care la Chişinău se doreşte a fi o nouă platformă sau un nou instrument, care ne-ar apropia mai mult, care ne-ar plasa pe traiectoria integrării noastre graduale în Uniunea Europeană.

Nicu Popescu: Parteneriatul Estic şi procesele de cooperare la Marea Neagră sunt în mare parte complementare. Parteneriatul Estic este un proiect mult mai politic, mult mai vizibil pentru Uniunea Europeană, care va aprofunda, fără îndoială, şi mai mult relaţiile dintre Moldova şi UE. În acelaşi timp, reţelele de cooperare în regiunea Mării Negre, inclusiv iniţiativa europeană privind Sinergia Mării Negre, de fapt vizează nişte obiective mult mai puţin politice, mult mai tehnice, legate de nişte proiecte foarte concrete de cooperare în domeniul transportului sau al protecţiei mediului înconjurător. Din această perspectivă, cred că Republica Moldova trebuie să se focuseze pe extragerea a cât mai multe beneficii concrete, tehnocratice chiar în cadrul regiunii Mării Negre, dar în acelaşi timp, înţelegând că obiectivele politice de apropiere de UE vor fi promovate mult mai bine în cadrul Parteneriatului Estic. Dar, după cum spuneam, nu există o competiţie între dimensiunea Mării Negre şi Parteneriatul Estic. Mai degrabă, aceste iniţiative sunt complementare. Or, în dimensiunea Mării Negre, Republica Moldova poate beneficia de mai multe proiecte concrete de cooperare cu România, Bulgaria, Ucraina, Turcia, beneficiind inclusiv de sprijinul UE.

Victor Chirilă: La 13 octombrie, miniştrii de externe din UE au adoptat acele concluzii referitoare la Republica Moldova, care spun că UE este pregătită să înceapă negocierile pentru elaborarea noului acord cu Republica Moldova. Se spune că UE este gata să facă acest lucru în contextul politicii europene de vecinătate. Dar nu se spune nimic despre gradul de pregătire al Republicii Moldova pentru începere negocierilor. Cum poate fi interpretată această omisiune? Poate fi interpretat ca un mesaj transmis guvernului de la Chişinău că Republica Moldova mai are de implementat anumite reforme, de depăşit anumite restanţe, care să-i permită să fie considerată gata pentru începerea negocierilor?

Nicu Popescu: Sigur, şi acest mesaj este destul de explicit în concluziile consiliului de miniştri al UE, pentru că în acele concluzii este menţionat explicit faptul că UE aşteaptă de la Republica Moldova să respecte toate standardele şi normele democratice în cadrul campaniei electorale, care deja a început şi că calitatea acestor alegeri din 2009 va influenţa în mare măsură atât viteza, cât şi profunzimea dezvoltării relaţiilor dintre Moldova şi UE.

Lina Grâu: În ce măsură credeţi că sub aspectul pregătirii echipelor de negociatori  Republica Moldova are oamenii necesari pentru a negocia un viitor acord cu UE?  Este diplomaţia moldoveană la un nivel suficient de pregătire pentru a face faţă unor cerinţe crescânde din partea UE?

Nicu Popescu: Cred că nici un stat din Europa Centrală şi de Est nu are suficienţi specialişti pregătiţi, care cunosc foarte bine Uniunea Europeană şi care pot negocia foarte bine cu UE. În aceste condiţii, UE este fără îndoială mult mai bine pregătită pentru a purta negocieri, inclusiv cu state ca Rusia, Ucraina, Moldova sau Turcia. În acelaşi timp, cred că adevărata problemă pentru Republica Moldova nu ţine de faptul că ministerul de externe sau secretariatul comisiei pentru integrare europeană nu ar fi suficient de pregătit, ci mai degrabă ţine de faptul că majoritatea ministerelor sectoriale, de la ministerul agriculturii, până la ministerul de interne nu au acei specialişti care ar fi gata să promoveze reformele cerute sau coordonate cu UE. Deci, principala problemă nu ţine de faptul că nu există suficienţi negociatori buni cu UE, ci mai degrabă de faptul că majoritatea structurilor de stat nu sunt pregătite să promoveze acele reforme care sunt absolut necesare pentru apropierea Moldovei de UE.