Preşedintele Republicii Moldova Vladimir Voronin a anunţat, marţi, că ar putea avea în timpul apropiat o întâlnire cu omologul său rus, Dmitri Medvedev, cu care să discute despre problema transnistreană. Vladimir Voronin a făcut declaraţia respectivă la o videoconferinţă la care au participat jurnalişti de la Chişinău şi Moscova.
Potrivit BASA-press şeful statului a spus că „există o înţelegere cu preşedintele rus, Dmitri Medvedev, în privinţa unei întrevederi în cadrul căreia se va discuta reglementarea conflictului transnistrean” şi “cred că această întrevedere va avea loc în curând”.
În acelaşi context, Voronin a apreciat faptul că Federaţia Rusă a recunoscut integritatea teritorială a Republicii Moldova.
“Sunt foate optimist în ceea ce priveşte soluţionarea problemei transnistrene. /…/ Există reacţii pozitive la proiectul nostru privind statutul autonomiei transnistrene de la participanţii la negocieri, cu excepţia Federaţiei Ruse şi a Transnistriei”, a precizat preşedintele Voronin.
În legătură cu anunţata întâlnire Voronin – Medvedev, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, Andrei Stratan, a precizat, între altele, marţi, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii, că „noi nicidecum nu intenţionăm să avem negocieri în formatul „1+1” sau „1+2”. Noi vom saluta acceptul părţilor ca noi să avem consultări pe marginea problemelor soluţionării conflictului transnistrean. /.../ Este foarte important să menţinem acest dialog în continuare (cu Federaţia Rusă –n.r.) şi să nu fim învinuiţi că Republica Moldova, din cauza nedorinţei de a se întâlni cu cineva, blochează intenţionat reluarea negocierilor în formatul „5+2”.
„Noi – a mai spus Andrei Stratan - am îndemnat şi îndemnăm în continuare comunitatea internaţională ca subiectul respectiv să fie abordat permanent în cadrul reuniunuilor comune pe care le are atât Uniunea Europeană cu Federaţia Rusă, cât şi în cadrul celora din formatul SUA – Federaţia Rusă, ca să mişcăm carul din loc şi să ne convocăm în formatul de negocieri „5+2””.
Potrivit ministrului moldovean de Externe, „acest subiect (al reluării negocierilor în format „5+2” – n.r.) va fi inclus în agenda discuţiilor cu ministrul de Externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, care a acceptat invitaţia de a vizita Republica Moldova /.../ în zilele de 23-24 februarie”.
Comentarii
Grigori Valovoi: Singurul lucru la care ne putem aştepta este o dinamizare a dialogului dintre Chişinău şi Moscova
Comentatorul politic Grigori Valovoi, redactor-şef la ziarul „Novaia Gazeta” din regiunea nistreană, consideră că „singurul lucru la care ne putem aştepta până la alegerile parlamentare din Republica Moldova este o dinamizare a discuţiilor dintre autorităţile de la Chişinău şi cele de la Moscova”.
„Atât timp cât nu există o certitudine privind viitoarea configuraţie politică în structurile puterii de la Chişinău, este puţin probabil ca vreuna dintre părţi să accepte o rezolvare definitivă a conflictului. Mai degrabă se va lucra asupra a tot felul de documente, dar aceste documente ar trebui elaborate de grupurile de experţi, care însă, pentru moment, sunt nefuncţionale. Deşi nu cred să există perspective ca problema transnistreană să fie rezolvată în viitoarele câteva luni, totuşi, viaţa ne-a învăţat că există situaţii care nu pot fi prevăzute, cum s-a întâmplat cu memorandumul Kozak”, a spus Valovoi.
În opinia sa, „o reglementare rapidă a crizei transnistrene ar fi posibilă dacă Preşedintele Voronin şi Preşedintele Medvedev ar găsi un compromis, însă acest lucru pare, totuşi, puţin probabil”.
Petru Bogatu: Afirmaţiile lui Vladimir Voronin au clar o conotaţie electorală
Comentatorul politic Petru Bogatu, editorialist la ziarul „Jurnal de Chişinău”, consideră că „afirmaţiile lui Vladimir Voronin au clar o conotaţie electorală şi nu trebuie să ne facem iluzii că problema transnistreană ar putea fi rezolvată în timpul apropiat”.
„Odată cu intrarea Partidului Comuniştilor în campania electorală se vor mai face asemenea promisiuni. Preşedintele Voronin care, în 2008, făcuse promisiuni extrem de generoase privind rezolvarea crizei transnistrene, n-are cum să renunţe la asemenea declaraţii şi să se facă că plouă. În acelaşi timp, la Moscova nu s-a schimbat nimic şi Rusia nu are de gând să cedeze Transnistria gratis Republicii Moldova aşa cum i-ar conveni Chişinăului”, a spus editorialistul.
Eugen Revenco: O întâlnire dintre Vladimir Voronin şi Dmitri Medvedev ar putea aduce Partidului Comuniştilor un plus de voturi din partea electoratului prorus
Analistul politic Eugen Revenco de la Asociaţia pentru Politică Externă afirmă că „se apropie alegerile şi în acest context declaraţiile Preşedintelui Voronin despre problema transnistreană nu pot avea decât o încărcătură pozitivă”.
În opinia analistului, o întâlnire a lui Vladimir Voronin cu Dmitri Medvedev ar putea aduce Partidului Comuniştilor un plus de voturi din partea electoratului prorus din Republica Moldova, dar „această întâlnire va purta mai mult un caracter de faţadă”.
„Este puţin probabil ca la o astfel de întâlnire să se discute probleme cruciale - ca retragerea trupelor ruse, de ex., - care ar irita Moscova”, a spus Eugen Revenco.
„Astfel, nu ne putem aştepta la o soluţionare a problemei pe ultima sută de metri şi sper că Chişinăul, care vroia anterior cu tot dinadinsul să rezolve problema transnistreană până la alegerile din 2009, s-a debarasat de asemenea dorinţe”, a menţionat Revenco.
Dosar:
Ambasadorul cu Misiuni speciale, Valeri Nesteruşkin, reprezentant al Federaţiei Ruse la negocierile în problema transnistreană, a declarat luni că deciziile în problema transnistreană trebuie să le ia părţile implicate în conflict, adică Chişinăul şi Tiraspolul. „Noi, - a spus Nesteruşkin, - suntem doar intermediari”.
Nesteruşkin făcuse aceste declaraţii, luni,după o întrevedere de la Tiraspol cu liderul administraţiei transnistrene Igor Smirnov şi ministrul de externe din republica secesionistă, Vladimir Iastrebceak.
Chişinăul se arată însă ferm să continue negocierile doar în formatul 5+2, dar acceptă să poarte „consultări” în orice alt format, inclusiv numai cu Moscova şi Tiraspolul.
Negocierile în format „5+2”, cu participarea Republicii Moldova şi Transnistriei - ca părţi în conflict, a Rusiei, Ucrainei şi OSCE - ca mediatori, şi a Uniunii Europene şi Statelor Unite - ca observatori, nu s-au mai ţinut de trei ani.
Ambasadorul Rusiei în Republica Moldova, Valery Kuzmin declarase zilele trecute că „în februarie ar putea fi reluate consultările politice pe marginea reglementării transnistrene”.
Kuzmin menţionase că procesul de negocieri, „ar putea fi impulsionat de vizita la Chişinău a ministrului Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov”, care urmează să aibă loc în februarie.
Anterior, Preşedinţele Vladimir Voronin declarase, în repetate rânduri, că în 2008 ar exista premise reale pentru reglementarea definitivă, până la sfârşitul anului, a conflictului transnistrean, astfel încât alegerile parlamentare din 2009 să se desfăşoare inclusiv în regiunea nistreană.
Profil:
Grigori Valovoi este redactor-şef al ziarului independent din regiunea nistreană „Novaia Gazeta” (Ziarul Nou). El deţine acestă funcţie împreună cu Andrei Safonov. Ambii sunt cunoscuţi ca opozanţi ai liderului transnistrean, Igor Smirnov.
Grigori Volovoi s-a născut în 1954. Între 1990 şi 1994 a fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova.
Până în 1999 a activat ca lider sindical în oraşul Bender (Tighina) situat pe malul drept al Nistrului, dar aflat sub controlul administraţiei de la Tiraspol. În 2001 a fost ales preşedinte al Centrului pentru apărarea drepturilor omului din Transnistria.
Este membru al uniunii scriitorilor din Rusia.
Petru Bogatu este comentator politic şi editorialist la ziarul „Jurnal de Chişinău”.
S-a născut 12 iulie 1951. A absolvit Institutul pedagogic din Bălţi.
În presă - din 1975. A fost corespondent şi apoi redactor-şef al ziarului „Satul nou” din Slobozia (situat în regiunea nistreană); redactor, comentator, redactor-şef adjunct la Televiziunea Naţională; redactor-şef adjunct la ziarul „Ţara” şi analist politic la ziarul „Flux”; lector la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării a Universităţii de Stat din Moldova.
Fondator al Comitetului director al Asociaţiei pentru cooperare euroatlantică.
Eugen Revenco este director de programe la Asociaţia pentru Politică Externă şi director executiv al Fundaţiei moldo-lituaniene „Integrare Europeană”.
S-a născut pe 5 februarie 1974. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, facultatea de Drept (1996). Masterat în dreptul european (Bruxelles, 1997-1999). A activat mai mulţi ani în cadrul Ministerului de Externe al Republicii Moldova, inclusiv la Ambasada Republicii Moldova din Belgia şi la Reprezentanţa permanentă a Moldovei la ONU (Geneva). A deţinut funcţia de şef al Departamentului tratate şi drept internaţional. Din 2007 activează la Asociaţia pentru Politică Externă.